Sute de inconștienți cu chiul în sânge și-au lăsat frații în foame

Provin din familii sărace dar dau dovadă de inconștiență când vine vorba de venitul familiei. Sunt ei, școlarii care chiulesc de la ore și împotriva cărora statul prin Agenția Județeană de Inspecție și Prestații Sociale (AJPIS) se îndreaptă cu suspendări sau anulări de alocații.

 

Potrivit ultimelor evidențe ale acestei instituții, în județul Botoșani au fost suspendate și nu vor mai fi acordate un semestru alocațiile de susținere pentru 125 de familii de unde unul dintre copii a absentat de la cursuri înregistrând peste 20 de absențe. În alte 284 de situații, familia s-a ales cu cuantumul diminuat la jumătate, pe aceeași perioadă. Actuala legislație îi defavorizează pe ceilalți membri ai familiei.
”A fost înainte, în anul 1999 – 2000 alocația de solidaritate asemănătoare cu asta dar era cumva mai corectă pentru că dacă un copil abandona școala sau avea absențe, se oprea din cuantumul total al familiei, cuantumul aferent copilului respectiv. Restul de copii care erau cuminți și mergeau la școală își primeau practic plusul acesta de alocație. Pe când acum, dacă sunt 10 copii și unul e mai mare, de 16 – 17 ani nu-l mai interesează școala, toți ceilalți și toată familia suferă din cauza lui și nu e chiar corect”, a arătat Sebastian Tocariu, director executiv AJPIS.
Cuantumul alocației de susținere diferă de la caz la caz în funcție de numărul de membri din familie și al veniturilor realizate. (G.E.)
CITEȘTE:
 O nouă găselniță a Curții de Conturi : Săracii ”îmbogățiți” de subvenții de la APIA, buni de plată