Sucevean băut la volan găsit, poliţiştii au rămas interzişi când au văzut ce are în maşină

Miercuri seară a fost depistat pe DN 29C, în Vârfu Cîmpului, un autoturism înmatriculat în Polonia, condus de C. A. de 39 ani, din comuna Zvoriştea,  judeţul Suceava. Acesta avea în maşină o... sabie.

 

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest şi respectiv recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însa acesta a refuzat ambele proceduri.
Totodată, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere.
De asemenea, efectuând controlul autoturismului, poliţiştii au găsit un obiect tăietor-înţepător, asemănător unei săbii.
Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de refuzul conducătorului auto de a se supune prelevării de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei și conducerea pe drumurile publice a  unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.