Sucevean amendat de polițiști cu 5.000 de lei, după o scurtă vizită la Botoșani

Amplă acțiune a polițiștilor într-un orășel botoșănean.

 

Vineri, 10 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 au organizat o acțiune pentru  prevenirea oricăror fapte antisociale și pentru impunerea unui climat de siguranță publică.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 130 de persoane și au fost controlate 120 de autovehicule.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 32.000 de lei și a fost confiscat peste un metru cub de material lemnos.

 

Totodată, au fost reținute 5 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare

 

În cadrul acestei acțiuni polițiștii au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 294, în comuna Dobârceni, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 59 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

 

În urma controlului efectuat, s-a stabilit faptul că între cantitatea înscrisă în documentele de însoțire și cea faptică, există o diferență de peste un metru cub, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, iar diferența pentru care nu deținea documente a fost confiscată.