Subprefectul Moruzi a „vizitat” ieri Piaţa Centrală

 

Daniel Moruzi, subprefectul judeţului Botoşani s-a deplasat în cursul zilei de ieri în Piaţa Centrală din municipiu, în vederea unei simple verificări la faţa locului a comercianţilor care deţin certificare de producători. Vizita a fost ca urmare a constituirii unei comisii din ordinul prefectului, condusă de Daniel Moruzi prin care să fie verificate toate certificatele de producător, dar şi pentru înlăturarea eventualilor samsari care profită din plin în urma acestei afaceri. „Am vrut să văd cu ochii mei la faţa locului cum decurg lucrurile în piaţă, şi chiar am mers la o tarabă unde se vindeau mere, care arătau foarte bine, nu păreau a fi autohtone, era o femeie din Vlădeni care mi-a spus că de fapt merele le-a cumpărat de la cineva de la Suceava, i-am solicitat certificatul de producător pe care l-am înaintat comisiei spre verificare”, a declarat Daniel Moruzi, subprefect. Potrivit acestuia, deţinerea unui astfel de certificat şi comercializarea de marfă care nu este din producţie proprie este considerată a fi contravenţie şi se pedepseşte cu amendă, potrivit unei ordonanţe de Guvern în vigoare. Demararea acţiunii de verificare a certificatelor de producători a celor care îşi vînd marfa în Piaţa Centrală a fost de altfel confirmată şi de prefectul Cristian Roman, care susţine că, lista celor care deţin astfel de documente a fost înaintată Prefecturii de către municipalitate. „Am cerut toate certificatele de producători, sunt pînă în 300, sunt 15-20 de comune care trebuie verificate, am numit o comisie formată din două subcomisii, deci practic vor fi două echipe care vor merge în teren, conduse de subprefectul Moruzi”, a afirmat Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani. Cristian Roman a afirmat că se vor verifica în primul rînd legalitatea, corectitudinea şi realitatea modului în care au fost acordate aceste certificate de producători la nivelul fiecărei primării după care se vor face verificări în teren. Din comisie fac parte reprezentanţi ai Prefecturii, Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală, precum şi ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Certificatele de producători au intrat în atenţia autorităţilor locale după ce, mai mulţi pieţari au organizat proteste spontane, nemulţumiţi de faptul că, societatea Urban Serv care este administratorul pieţelor din municipiu a intenţionat să organizeze o nouă licitaţie pentru ocuparea tarabelor din Piaţa Centrală.
Acţiunea de verificare a acestor documente de către comisia condusă de Daniel Moruzi are ca termen de finalizare data de 31 mai a acestui an.