Încuiat afară de proprii copii

 

În seara zilei de 20 aprilie, un bărbat a avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a intra în propria locuinţă situată la etajul III al unui bloc din municipiul Dorohoi. Tată a doi copii de 9, respectiv 3 ani, acesta era îngrijorat că viaţa micuţilor ar putea fi în primejdie şi asta după ce minute în şir a bătut insistent la uşă şi nu i-a deschis nimeni.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a fost sesizat despre incident în jurul orei 22.00. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime. Unul dintre pompieri a urcat cu ajutorul autoscării până la nivelul etajului III şi a intrat în apartament pe geamul de la debara, care era deschis. Ajuns în interior, acesta a deschis uşa de acces în locuinţă. Cei doi copii au fost găsiţi dormind.