”Subprefectele” de Botoșani, una mai bogată decât cealaltă! De la bijuterii de mii de euro, la terenuri, case și apartamente

Legislația din România obligă persoanele care ocupă funcții publice de conducere să-și transparentizeze bunurile pe care le dețin și, mai ales, veniturile pe care le obțin atât din activități independente, cât și prin postura calității pe care o au în unitățile de stat.

 

Aneta Gireadă 

 

Și-au făcut publice declarațiile de avere sau interese și cele două doamne care se află în conducerea Prefecturii Botoșani, Aneta Gireadă și Magda Oleniuc.

 

Fostul primar al comunei Mihai Eminescu nu pare să o ducă rău deloc. Conform declarației de avere completată după învestirea în funcție, Aneta Gireadă deține trei terenuri în comuna pe care a condus-o, toate în Cătămărăști Deal.

Două sunt de profil agricol și al treilea are poziționare intravilană. Cele agricole în suprafață de 2.500 mp, respectiv 2.911 mp, le-au fost donate copiilor sub formă de uzufruct viager valabil pe toată viața și au fost achiziționate anul trecut.

Al treilea, cel intravilan, este în suprafață de 3.800 de mp, achiziționat în 2006 este deținut împreună cu Verginel Gireadă.

 

De asemenea, subprefectul Aneta Gireadă mai are două apartamente în municipiul Botoșani, de asemenea cedate copiilor spre folosință, unul cumpărat în 1995, iar celălalt în 2020.

 

Fosta primăriță este o mare iubitoare de bijuterii, primele achiziții datând din 1990. A cumpărat obiecte de acest fel până în 2006 valoarea lor totală atingând pragul de 10.000 de euro.

 

În ultimul an a vândut un teren agricol cu suma de 15.000 de lei. Salariul său realizat anul trecut la Primăria Mihai Eminescu a fost de 76.288 lei.

 

Magda Oleniuc 

 

Celălalt suprefect, Oleniuc Magda, deține la rându-i împreună cu soțul un teren intravilan în suprafață de 424 mp situat în Botoșani și care a fost cumpărat anul trecut.

 

Conform declarației de avere, nu are în proprietate vreo locuință, fie apartament sau casă, ceea ce înseamnă ori că soții Oleniuc locuiesc cu chirie, ori acest bun este trecut pe firmă și astfel nu face obiectul transparentizării în declarația de avere.

 

Familia mai are în proprietate un autoturism marca Audi fabricat în 2016 și achiziționat prin contract de vânzare – cumpărare.

Și în acest caz în declarația de avere apar bijuterii și ceasuri, valoarea fiind însă mult mai mică, respectiv 45.000 de lei.

 

În schimb soții Oleniuc stau bine la partea de economii, având aproape 95.000 de lei în depozite bancare, conturi curente, fonduri de investiții inclusiv fonduri private de pensii. Au și datorii, respectiv două credite accesate în 2007, de 41.000 de euro, respectiv 30.500 euro.

Magda Oleniuc a lucrat anul trecut la o firmă privată de traduceri autorizate, SC Avangardia SRL Botoșani, unde a avut un salariu de 16.956 lei.

Veniturile soțului său sunt confidențiale, având în acest sens o clauză în contractul de muncă.

 

Declarațiile de avere obligatorii în instituții 

 

Declarațiile de avere sunt completate în scris, pe propria răspundere și cuprind informații despre titular, dar și pentru soț și copiii aflați în întreținere. Sunt evaluate de Agenția Națională de Integritate (ANI), un organism care funcționează la nivel național.  

 

Scopul declarațiilor de avere și interese este să transparentizeze sursele de venit ale demnitarilor sau funcționarilor pentru a nu exista suspiciuni de îmbogățire imorală sau ilegală, prin situații de conflict de interese.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store