În vechea şi frumoasa urbe a Botoşanilor se află cea mai veche biserică armenească din Europa. Pisania ei, datând din 1350, arată că Botoşanii sunt mai vechi decât întemeierea Moldovei. La fel de vechi sunt şi-armenii, zeci de mii, altădată, din care astăzi au rămas mai puţin de o sută. O mână de oameni ţinuţi împreună prin tradiţii, credinţă şi limbă.

Veneau ca un râu, şiruri, şiruri de care, grele de mătăsurile scumpe din orient, de blănurile din Rusia, de parfumurile şi mirodeniile din India. Duceau tot ce se putea vinde între Marea Neagră şi mările Nordului. Iar târgul Botoşanilor era chiar la mijloc, o răspântie între drumurile anevoioase şi lungi, unde caravanele trăgeau la început câte-o noapte, pentru ca mai târziu, armenii, negustori iscusiţi şi mari călători, să se aşeze pentru totdeauna acolo. Ca peste tot pe unde ajungeau, şi-au ridicat case falnice şi s-au strâns în jurul bisericii.

Trecătorul de acum şapte veacuri ar fi văzut trecând pe uliţele strâmte ale aşezării bărbaţi falnici, cu chipul smead, purtând în vine rafinamentul Orientului, unit cu temeinicia neamurilor aşezate devreme la umbra crucii. Îi deosebeai lesne de restul plebei, pentru că purtau tot timpul ciubote galbene de safian, aduse de la Ţarigrad, zobun din mătase scumpă şi înflorită, lucrată în tărâmurile îndepărtate ale Orientului, peste care se încingeau cu un şal, pe care nu-l schimbau cu chimirul, decât atunci când călătoreau departe de casă. Pe cap aveau un fes roşu, când era cald, iar iarna, căciuli de biber cu fundul de catifea.

Gătiţi şi frumoşi, armenii îşi aveau prăvăliile în miezul târgului, acolo unde era deverul mai mare. Găseai în ele de toate, şi hrană de rând, şi delicatese: ghiudem şi sugiuc, jambon şi slănină armenească, anuşabar şi hurut. Te îmbiau cu toate miresmele şi miro­deniile venite de peste mări şi ţări, aduse în corăbii pântecoase şi apoi purtate alene în carele lor lungi, trase de boi molcomi. Asta ştiau să facă cel mai bine armenii - să cumpere, să vândă şi să se chivernisească.

Dacă ai fi intrat în vorbă cu ei, ţi-ar fi spus să începi de la nimic, ca să ajungi mare, să vorbeşti puţin, ca să poţi auzi mult, şi că e mai bine să-şi piardă omul ochiul, decât cinstea. Şi ţi-ar mai fi spus că marile praznice ale anului sunt Paştile şi Crăciunul, dar şi Nasavartul şi Vartavarul, pe care le moşteniseră de la străbuni. Încet, cu grijă şi răbdare, armenii aşezaţi în Botoşani, încă dinainte de descălecatul lui Dragoş, pe când în nordul Moldovei era doar Ţara Volohovenilor, urmaşi ai dacilor liberi, au strâns în jurul lor averi şi au ridicat târgul. Fără ei, Botoşanii nu ar fi ajuns, în vremea Micii Uniri, al treilea oraş al ţării, întrecut doar de Bucureşti şi de Iaşi.

Slovele celui mai vechi letopiseţ spun aşa: "au venit tătarii şi au prădat şi au arsu până la Botoşani şi au arsu şi târgul Botăşanii". Asta s-a întâmplat la 1439, după cum scriu cronicarii, dar înainte cu o sută de ani, pisania bisericii armeneşti Sfânta Maria din Botoşani ţintuieşte în piatră anul 1350.

Cea mai veche atestare documentară a târgului nu vine, aşadar, din cronicile noastre, ci e dăltuită pe veşnicie, pe biserica lor. Mari călători, armenii ştiau că ceva nu trebuie să se clintească în viaţa lor, o rădăcină care să-i aducă mereu înapoi: credinţa în Hristos, primită aproape de începutul ei, de la Sfinţii Apostoli Bartolomeu şi Iuda, fratele vitreg al lui Hristos. Istoricii spun că armenii au avut primul stat din lume care a recunoscut oficial că este creştin. S-a întâmplat în anul 301, iar de atunci poporul lor nu s-a mai lepădat niciodată de cruce, deşi a trebuit să îndure, continuu, martiriul musulman. Independenţa politică şi-au pierdut-o adesea, pe cea a sufletului, niciodată. Într-un fel, statul lor a fost, de fapt, biserica. Simţeau că undeva, după ce vânturaseră lumea, purtându-şi caravanele uriaşe, pe ape şi pe uscat, undeva, într-o răscruce de drumuri, trebuia să existe un loc de întoarcere: o casă, o familie, o biserică.

La Botoşani, pe lângă casele lor minunat de frumoase, armenii şi-au ridicat încă dintru început, o biserică, pe când nici nu aveau un preot al lor.

Citește materialul integral din Formula AS AICI

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: