Stoican sună mobilizarea pentru cel mai important meci al sezonului: Jucătorii mei își vor da sufletul

FC Botoșani - FCU Craiova se joacă sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 17:30.

 

Antrenorul lui FC Botoșani, Flavius Stoican, pregătește ca pe o finală meciul cu FCU Craiova, programat sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 5-a din play-out.

 

„Îmi doresc atât de tare să reușim să fim pe primele două locuri în play-out, încât aș face orice. Este cel mai important meci al sezonului pentru noi”, a declarat Stoican, într-o conferință de presă.

 

Miza este clasarea pe locurile 7-8, care dau baraj pentru un loc în finala de Conference League, cu locul 3 din play-off. FCU Craiova este pe 7, cu 27 de puncte, la egalitate cu Petrolul, iar FC Botoșani se află pe 9, cu 26 de puncte, potrivit gsp.ro.

 

„Acest meci e mai important decât toate”

 

„Meciul cu FCU Craiova este o finală, ca toate meciurile din play-out, dar ăsta parcă acest meci e mai important decât toate. De ce? Pentru că ne dorim foarte mult să ajungem pe unul din cele două locuri care duc în barajul pentru Europa. Întâlnim o echipă care a fost și este lăudată de toată lumea, pe bună dreptate, cu jucători valoroși, și vrem să vedem și noi la ce nivel suntem”, a declarat Flavius Stoican.

 

Stoican a făcut apel la mobilizare generală: „Avem nevoie de victorie, avem nevoie de susținerea suporterilor. Avem nevoie să păstrăm același ritm de joc din prima repriză a meciului cu UTA. Avem nevoie de continuitate. De aceea este un meci important din toate punctele de vedere”.

 

Stoican le-a transmis încredere fotbaliștilor pe care îi pregătește:

 

„Și noi avem jucători valoroși, care au arătat determinare, atitudine. Când marchează Mailat este și munca celor din spatele lui. Când nu marchează Mailat, apare Dragu. Când nu apar Mailat sau Dragu, apare Roman. În spate sunt mijlocașii, fundașii. Am văzut o echipă care își dorește să ajungem acolo unde ne este locul. Numai cei de la mijloc, Florescu, Ivanov și Dican, dacă ne uităm pe InStat, au alergat cel puțin 11.000 de metri. Toate astea îmi dau încredere”.

 

„Nu mișcă nimeni”

 

Întrebat dacă va lua măsuri suplimentare pentru anihilarea lui Bauza și Bahassa, Flavius Stoican i-a trasat sarcină de joc închizătorului bulgar Antoni Ivanov chiar în fața jurnaliștilor. „Nu mișcă nimeni!”.

 

„Ivanov abia așteaptă să înceapă meciul. Am încredere, pentru că știu ce jucători antrenez. Vor să demonstreze că nu este nicio diferență noi și cei de la FCU Craiova, pe care se cer sute de mii sau milioane de euro. Gen Bahassa, gen Bauza. Sunt convins că va fi o partidă în care jucătorii mei își vor da sufletul. Ne dorim victoria și pentru a face fericiți oameni de Zilele Municipiului Botoșani”, a adăugat antrenorul lui FC Botoșani.

 

(Foto: gsp.ro)