Staţiunea de cercetare unicat în Europa, cu proiecte de 8 milioane de euro la Botoșani

În judeţul Botoşani se pun bazele celei mai moderne staţiuni de cercetare zootehnice din România.

 

La Staţiunea de Cercetare a Ovinelor şi Caprinelor de la Popăuţi, se accesează proiecte de 8 milioane de euro pentru modernizarea laboratoarelor, dar şi a tuturor facilităţilor din cadrul instituţiei.

 

Staţiunea de Cercetare a Ovinelor şi Caprinelor de la Popăuţi, judeţul Botoşani, este renumită la nivelul întregii Uniuni Europene după realizarea unei rase unicat - karakul de Botoşani – faimoasă pentru pielicele, dar şi pentru carne (cerută mai ales de ţările arabe).

 

În ultimele trei decenii, staţiunea de cercetare a trecut prin perioade frământate. După ce mai întâi a fost subfinanţată, a acumulat datorii uriaşe şi a intrat în paragină, în ultimii 5-6 ani a renăscut din propria cenuşă.

 

Au fost reabilitate o serie de laboratoare şi clădiri, au fost angajaţi specialişti tineri şi totodată, prin exploatarea terenurilor agricole, staţiunea a început să aibă şi venituri proprii consistente, fiind deja cea mai profitabilă unitate de cercetare agricolă din ţară, scrie Adevărul.

 

Reprezentanţii instituţiei au început şi demersuri pentru obţinerea unei finanţări de 8 milioane de euro, prin care întreaga staţiune de cercetare va deveni şi cea mai modernă din România.

 

 

8 milioane de euro pentru cercetare

 

Acum patru ani s-a invit o şansă nesperată pentru Staţiunea de Cercetare de la Popăuţi. Datoriile de circa 1.5 milioane de lei, adunate în peste 20 de ani, au fost achitate, în 2017 de Ministerul Agriculturii.

 

Totodată, noua conducere a instituţiei a profitat de cele 1.000 de hectare de teren pe care le avea instituţia pentru a scoate venituri proprii. A cultivat şi comercializat în special rapiţă. Banii au fost reinvestiţi în reabilitarea clădirilor staţiunii, aflate în paragină. În plus se lucrează la reabilitarea laboratoarelor de ameliorare genetică, reproducţie dar şi cel fito-sanitar.

 

Documentaţia pentru obţinerea unei finanţări de 8 milioane de euro pentru modernizarea totală a staţiunii de cercetare şi dotarea cu echipamente de ultimă generaţie a fost deja depusă, iar dacă totul merge bine lucrările vor fi gata în 2023.

 

„Am parcurs deja o etapă, a studiilor necesare pentru finanţare, precum cel de fezabilitate. În continuare vom depune documentaţia atât la Ministerul Agriculturii, cât şi la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Prin acest proiect vrem să reabilităm toate clădirile, dar şi să asigurăm dotări moderne”,

Ionică Nechifor, directorul Staţiunii de Cercetare de la Popăuţi

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store