Că un necaz atrage pe altul, este un fapt confirmat cel puțin prin ceea ce s-a întâmplat pe o stradă din municipiul Botoșani. În urmă cu două nopți, un tânăr de 24 de ani care se afla la volanul unui autoturism Audi A4 s-a izbit într-un stâlp de electricitate.
Mașina a rămas acolo timp de 24 de ore, interval după care, tânărului șofer i s-ar fi permis să o ia pentru a o duce într-un service. La câteva ore distanță, din cauza vântului puternic, județul Botoșani aflându-se sub incidența unui Cod Galben, stâlpul care a fost retezat de la bază a fost culcat la pământ. În cădere, a tras un alt doilea element din beton al rețelei de electricitate aflat la o distanță de câțiva metri.
Între cei doi stâlpi culcați de-a latul străzii a rămas un al doilea autoturism marca Kia ce nu a fost însă avariat. La fața locului se afla și băiatul de 24 de ani care a făcut accidentul rutier cu autoturismul Audi și care a arătat că a luat mașina după ce i-au permis polițiștii să facă acest lucru. El urmează să suporte pagubele produse în urma evenimentului.
S-au deplasat pe strada Gheorghe Hasnaș și polițiștii locali și rutieri dar și echipaje ale ISU și E.ON. Cei doi stâlpi vor fi ridicați cel mai probabil cu o macara. (G.E.)