Sporuri la același nivelul – Impact luptă la Înalta Curte pentru salarii mai mari la Direcția Copilului

Un proces câștigat la Tribunalul Botoșani le dă speranțe liderilor Sindicatului Impact din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) că o serie de inechități salariale ar urma să fie rezolvate printre salariații instituției, fie ei funcționari publici sau personal contractual.

 

Calculul remunerațiilor financiare în acest moment este aplicată în baza unei legi cadru, iar din 2009 și până în 2011 au dispărut treptele de salarizare astfel că se ajunge ca un angajat nou să aibă salariul similar cu altul cu vechime.

”În 2015 în aprilie a apărut legea 71 care spunea că în aparatul propriu al Parlamentului dar și în celelalte instituții, personalul trebuie să fie salarizat pe maximum. Practic dacă ei spun că doar cei din administrația publică centrală, noi am mers și pentru administrația noastră”
Camelia Socianu, președinte Sindicatul Impact

 

Acțiunea a fost deschisă pentru salariați de la Direcția Copilului dar și din Consiliul Județean sau Serviciul de Evidență al Populației pe principiul ”și noi facem parte din personalul bugetar”.

 

”Am mers în instanță și pe fondul cauzei am câștigat salarizarea pe maximum, atât pe partea de salarizare cât și pentru spor. Ideea este că acum majoritatea sunt la Curtea de Apel Suceava, sunt în țară instanțe care au respins aceste cauze și atunci a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție să dea o soluție care să fie unanim aplicată”
Camelia Socianu, președinte Sindicatul Impact

 

Un răspuns ar putea fi emis abia în luna septembrie a acestui an.

În acest fel, prin acordarea sporurilor la plafon maxim s-ar elimina inechitățile din sistem.

 

”Să fii la același nivel cu colegul tău cu care ești în birou și ai aceeași vechime. Noi mai avem o problemă veche, antică și de demult, e vorba de sporuri. Avem centre unde un infirmier sau asistent medical are spor de 15% și altul are 50%. Și asta e din 2012 – 2013 încoace și numai nu reușim să rezolvăm problema asta”
Camelia Socianu, președinte Sindicatul Impact

S-a ajuns în această situație ca urmare a unui proces colectiv care a fost ulterior disjuns și unde patru complete de judecată, pe aceeași speță și pentru aceeași salariați au dat sentințe diferite. Situație repetată și la Curtea de Apel Suceava. (G.E.)