Spor cu tupeu în fruntea instituţiei – director „îmbătrânit” ca să ia mai mulţi bani

 

Un şef de instituţie a încasat timp de câteva luni un spor de vechime la care nu avea de fapt dreptul. El putea primi acest bonus la leafă, însă i s-a acordat într-un cuantum mărit artificial. Practic, directorul în cauză a fost „îmbătrânit” la serviciu pentru a fi urcat pe o treaptă superioară de salarizare.

Compartimentul de audit al Consiliului Judeţean a descoperit acest lucru cu ocazia unui control derulat la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP) pe linia resurselor umane şi a plăţii drepturilor băneşti. „Salariul de bază a fost stabilit şi acordat incorect prin includerea sporului de vechime determinat eronat pentru următorii angajaţi, în următoarele intervale de timp din perioada auditată: Bădilă Mihai – iulie-august 2006 şi Caciuc Romeo – iulie septembrie 2010”, scrie negru pe alb în raportul întocmit de amintitul compartiment al CJ, instituţie căreia DJDP i se subordonează. Mai exact, directorul DJDP trebuia să primească spor de vechime în cuantum de 15%, dar i s-a acordat unul de 20%. Deocamdată nu se cunoaşte cu exactitate perioada de timp în care retribuţia i-a fost plătită în acest fel şi, ca atare, verificarea ar putea fi lărgită.
Băgat mai repede în spor
„Extinderea verificării perioadei pentru care sporul de vechime s-a acordat eronat pentru Bădilă Mihai şi Caciuc Romeo, stabilirea sumelor acordate şi recuperarea acestora”, este una dintre recomandările cu care s-a finalizat acţiunea de control de la DJDP. Şeful Direcţiei ar fi aflat de la reporterul Botoşăneanul.ro de la constatările auditului de la CJ. El a chemat contabilul şef pentru a-i cere lămuriri. „Am luat în plus, de ce?” a fost întrebarea adresată subordonatului. „A greşit la calcule cine face statele de plată”, a fost răspunsul care i s-a dat. Strict pentru cele trei luni Romeo Caciuc ar trebui să înapoieze ceva peste 1.000 de lei şi a vorbit cu angajaţii să i se oprească eşalonat din remuneraţie aceşti bani. „M-a băgat în vechime mai repede”, a concluzionat directorul DJDP.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI ALTE DISPUTE PE SPORURI:
Lovitură de 100 de miliarde la Protecţia Copilului
 Scandal monstru la CJ, angajaţii puşi să aducă zeci de milioane de acasă