Situația devine critică în Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, unde luni dimineață erau ocupate toate locurile la Terapie Intensivă -Covid, cu cinci pacienți ventilați mecanic și cu 199 de pacienți internați în pavilioanele Covid de la spitalul vechi.
În aceste condiții a ajuns luni după-amiază la spital, de la Vatra Dornei, un pacient în vârstă de 54 de ani, diabetic cu necesar de insulină, cu suspiciune de Covid-19 formă severă. Investigațiile la computerul tomograf efectuate la Vatra Dornei au arătat că parenchimul pulmonar este afectat în proporție de 75%. Pacientul avea nevoie de oxigen, pe ventilație non-invazivă, în Terapie Intensivă Covid, unde nu mai era nici un pat disponibil. Spitalul a contactat Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU), apoi a început să caute un loc disponibil în spitalele din jurul Sucevei, scrie Monitorul de Suceava.
Managerul Spitalului de Urgență Suceava, dr. Alexandru Calancea, a declarat că au contactat secțiile ATI ale spitalelor Covid din Botoșani, Bacău, Piatra Neamț, Vaslui, în Iași –„Sfântul Spiridon”, Boli Infecțioase, Pneumologie, Neurologie, precum și a Spitalului Municipal Rădăuți, dar de la toate a primit același răspuns: „Nu avem loc disponibil”.
În final, spitalul a optat pentru soluția ca pacientul să fie supravegheat în Unitatea de Primiri Urgențe până când s-a eliberat un loc în ATI Covid.
„Suntem pe zero la paturi Covid, orice extindere are nevoie de alți doctori ATI-iști sau de transformarea secției ATI Rădăuți în Covid. Altă soluție nu există. Avem nevoie urgent de alte spitale suport Covid, doar că acestea deocamdată nu sunt pregătite”,
a declarat dr. Calancea.
Pentru managerierea pacienților cu Covid-19, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava va desemna, miercuri, un coordonator al întregii activități a unităților medicale din județul Suceava, în asigurarea suportului medical necesar patologiei Covid și non-Covid.
Miercuri, toți managerii unităților spitalicești din județ sunt invitați la o ședință extraordinară a CJSU, la care vor fi prezenți și reprezentanții medicilor de familie pentru a discuta aspecte legate de rolul și implicarea în combaterea pandemiei, în contextul ultimelor acte normative specifice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: