Spitale din țară intrate în carantină, la „Mavromati” NU se suspendă vizitele: Vom urmări care este evoluția infecțiilor respiratorii

Mai multe unități medicale din țară și-au suspendat programul de vizită din cauza numărului mare de viroze. O astfel de măsură nu a fost luată și la Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani.

 

Cea mai mare unitate medicală din județ își menține același program de vizită, care de altfel este unul redus, încă de pe timpul pandemiei.

 

„Referitor la programul de vizită, Spitalul Județean își menține același orar respectiv 15:00 – 17:00 inclusiv sâmbăta și duminica. S-a făcut instruirea personalului privind acceptul vizitatorilor limitat ca timp și cu purtarea echipamentelor de protecție corespunzător”,

Doina Caba, manager Spitalul Județean „Mavromati”.

 

Managerul spitalului a declarat că deocamdată nu există motive pentru ca vizitele să fie interzise. 

 

„Nu avem cazuri de gripă confirmate în număr încât să intenționăm să eliminăm total programul de vizită. Vom urmări care este evoluția infecțiilor respiratorii respectiv a gripei și vom decide în continuare. Eu, ca manager, sunt de acord să păstrăm un program de vizită, fie el și mai scurt, sau cu durată mai scurtă de vizită la pacienți”

Doina Caba, manager Spitalul Județean „Mavromati”.

 

Unităţi medicale din Iaşi, Bistrița, Hunedoara dar și din alte orașe au anunțat că au suspendat total programul de vizită.