Astăzi a avut loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență unde au fost supuse la vot mai multe probleme.
O clădire a unui spital din municipiul Dorohoi are probleme din cauza alunecărilor din teren ce s-au produs în ultima vreme.
„S-a adus la cunoștință Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență faptul că în spatele Spitalului Municipal Dorohoi există o zonă cu alunecări de teren care s-a accentuat după ploile din ultimii ani motiv pentru care Primăria municipiului Dorohoi solicită sprijinul pentru găsirea unor soluții concrete și urgente în vederea consolidării acestui versant”,
Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani
Drept urmare s-a emis un ordin al prefectului privind constituirea unei comisii mixte pentru verificarea existenţei alunecărilor de teren din zona Spitalului Municipal.
În urma deplasării la faţa locului s-a constatat că pe terenul aparţinând domeniului public al municipiului situat în dreptul Secţiei de Psihiatrie se manifestă fenomenul de alunecări de teren urmat de o surpare a stratului vegetal pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri lungime, la o distanţă de aproximativ jumătate de metru de gardul din cărămidă al incintei Spitalului Municipal.
Deja au fost descoperite fisuri verticale şi oblice pe pereţii exteriori şi la nivelul fundaţiei clădirii
În urma constatărilor s-a propus realizarea unui studiu geotehnic, a unei expertize geotehnice şi după caz proiectul de consolidare a versantului afectat, elaborarea unei expertize tehnice la clădirea afectată în vederea realizării proiectului tehnic de consolidare şi reparaţii, monitorizarea şi urmărirea în timp a evoluţiei fenomenelor de alunecare de teren în această zonă.
Toți directorii unităților deconcentrate prezenți la această ședință au fost de acord cu aceste măsuri.