Spectacol și momente artistice în acest week-end la Botoșani

Evenimentul va fi unul deosebit  la care vor participa cei mai talentaţi dintre elevii și preșcolarii din Botoșani.

 

Palatul Copiilor Botoșani își deschide porţile pentru cei peste 1500 de elevi care vor frecventa în acest an şcolar cercurile organizate în cadrul instituţiei. Şi fiind vorba de Palatul Copiilor, debutul noului an şcolar nu poate fi marcat altfel decât printr-un spectacol deosebit, la care vor participa cei mai talentaţi dintre elevii și preșcolarii noștri, se arată într-un comunicat venit pe adresa redacției.

 

Evenimentul se va desfăşura, sâmbătă, 1 octombrie 2016, ora 9.30, în sala Casei Tineretului din Botoșani.

 

Rând pe rând, elevii Palatul Copiilor vor urca pe scenă şi vor demonstra, încă o dată, că merită cu prisosinţă numeroasele premii obţinute la concursurile naţionale şi internaţionale. De la dansuri moderne sau dansuri populare, la recitaluri de muzică uşoară sau muzică populară, gimnastică – contorsionism, teatru – pantomimă, momentele artistice sunt menite să creeze o atmosferă plăcută pentru părinții, bunicii, copiii, colaboratorii și invitații ce vor fi alături de noi la spectacol. 

 

Anul acesta Palatul Copiilor vine în întâmpinarea intereselor, aptitudinilor și preferințelor copiilor cu următoarele cercuri: 
1.    Muzică vocal instrumentală (chitară, vioară, canto muzică populară și muzică uşoară)
2.    Gimnastică  aerobică
3.    Fizică  aplicată  (electronica, automatizări, robotică)
4.    Informatică   
5.    Atelierul  fanteziei – (teatru, pantomimă)
6.    Instrumente tradiţionale – (fanfară)
7.    Orientare  turistică – (cicloturism, foto)
8.    Şah 
9.    Tenis  de  masă
10.    Pictură – (iconografie, artă decorativă)
11.    Protecţia mediului - (educaţie pentru sanatate/ nutriţională, creativitate şi îndemânare)
12.    Dans popular (dans popular stilizat, dans de caracter)
13.    Dans modern  - ( majorete, dans sportiv)
14.    Estradă (pian, vioară)

În funcție de preferințele acestora, ei pot participa gratuit, la una sau mai multe activități. Cei care doresc să se înscrie, o pot face în continuare, înscrierile neavând un termen limită. Precizăm faptul că, vârsta elevilor admiși variază de la cerc la cerc, în funcție de cerințele activității și de dezvoltarea și aptitudinile copilului. De aceea, recomandăm părinților să contacteze direct coordonatorul de cerc, pentru a afla mai multe detalii cu privire la limita de vârsta de la care sunt admiși copiii.