Spectacol de operă anunțat la Memorialul Ipotești: Intrarea este liberă

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 iulie 2024, de la ora 21:00.

 

În perioada 15-29 iulie 2024, Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” găzduiește studenți veniți de la secția Pictură a Facultății de Arte din Galați pentru exersarea picturii în Plein-Air pe perioada practicii de vară.

 

Studenții sunt coordonați de conferențiar universitar dr. Liviu-Adrian Sandu si lector universitar dr. Constantin-Adrian Corcăcel. 

 

În cadrul acestei activități, în data de 20 iulie 2024, ora 21:00, va fi prezentat spectacolul “Luceafărul” de Nicolae Bretan. Spectacolul este susținut de Facultatea de Arte a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în colaborare cu Teatrul Național de Operă şi Operetă “Nae Leonard” din Galați

 

Interpreții sunt cadre didactice sau absolvenți ai facultății şi artişti ai teatrului. La pian va interpreta doamna lector universitar dr. Ludmila Calalb, iar soliştii sunt: asistent universitar dr. Adrian Mărginean; asistent universitar drd. Lorena Mărginean, Valeria Drăguș şi Sebastian Băncilă

 

Doi balerini din spectacol sunt Andra-Mădălina Costea și Alexandru Macovei, studenți ai Facultății de Arte şi balerini la teatru. 

 

Regia spectacolului, a cărui premieră a avut loc pe 15 iunie 2024, îi aparține lui Adrian Mărginean, spectacolul fiind dedicat profesorului şi baritonului Emil Pinghiriac.

 

 Intrarea la spectacolul, care va avea loc la Ipotești, în amfiteatrul exterior, este liberă.