Soțul Ralucăi Turcan a împrumutat PNL-ul cu 10.000 de euro – DOCUMENT

Famlia botoșănencei Raluca Turcan, președinte interimar al Partidului Național Liberal, a creditat la propriu, cu bani, această formațiune politică. Soțul Ralucăi Turcan, Valeriu Turcan, fostul consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, a împrumutat PNL cu 10.000 de euro.

 

Cu credite de peste 100.000 de euro la bănci își permit totuși să împrumute partidul

Suma, scrie Jurnalul Național, reprezintă de două ori valoarea chiriei anuale pe care familia actualului șef al liberalilor a încasat-o de pe apartamentul pe care îl deține în București.
Informația reiese din ultima declarație de avere depusă de Raluca Turcan pe site-ul Camerei Deputaților. Astfel, la capitolul “plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate, dacă valoarea de plată anuală a acestora depășește suma de 5.000 de euro”, Raluca Turcan menționează trei investiții făcute de către soțul său, Valeriu Turcan. Prima se referă la suma de 1.901 lei investită în acțiuni sau părți sociale deținute la SIF Muntenia, în timp ce a doua privește suma de 2.200 de lei, reprezentând 98% din valoarea capitalului social al companiei SC Arthur And Regents SRL
Cea mai spectaculoasă precizare din acest document este aceea potrivit căreia Valeriu Turcan a acordat, în nume personal, Partidului Național Liberal un împrumut în valoare de 10.000 de euro. Asta, în condițiile în care familia Turcan este datoare către BRD, potrivit declarației de avere, cu sume în cuantum de 25.666 de euro, respectiv de 92.875 de euro, contractate în anul 2007 și scadente în anul 2032, respectiv 2037.

Ofertă pe timp nelimitat

Suma de 10.000 de euro, acordată PNL de către Valeriu Turcan cu titlu de împrumut, nu are, însă, menționat și un termen până la care trebuie să fie restituită. Mai mult, această sumă reprezintă valoarea pe doi ani a chiriei pe care familia Turcan o încasează pe un apartament pe care președintele interimar al PNL îl deține în București. La capitolul venituri anuale, Raluca Turcan menționează, pe lângă indemnizația de parlamentar, în cuantum de 59.628 de lei, și suma de 5.400 de euro, reprezentând venituri din chirii.

Au vreo 75.000 de lei în conturi

Valeriu Turcan a câștigat, potrivit documetului citat, suma de 36.629 de lei, reprezentând salariul de la Universitatea București, 1.200 de euro de la Institutul de Studii Populare Wifried MartensCetre For European Studies și 62.375 de lei dividende de la SC Arthur And Regents SRL.
Familia Turcan deține două terenuri, în suprafață de 4.000 metri pătrați, în Constanța și Ilfov, un apartament în capitală şi o casă, în suprafață de 181 metri pătrați, în Mogoșoaia, două autoturisme, bijuterii în valoare de 7.000 de euro și diverse conturi bancare.
Compania SC Arthur And Regents SRL se ocupă cu activităţi de PR și publicitate.
Cu datorii imobiliare la bănci, scadente în 2032 și 2037, familia Turcan și-a permis să împrumute, pe termen nedefinit, Partidul Național Liberal cu suma de 10.000 de euro. Pe de altă parte, familia Turcan are în conturi bancare circa 75.000 de lei.