Soţul doctoriţei moartă în casă, în comă pe patul de spital

 

După mai multe zile, în care a stat neputiincios, lângă trupul neînsufleţit al soţiei sale, fiind imobilizat la pat şi fără să aibă cine să îi întindă o mână de ajutor, Liviu Covalciuc a fost salvat ieri de cadrele medicale şi transportat la Spitalul Judeţean în speranţa că acolo va putea fi stabilizat.

Însă, starea bărbatului nu s-a îmbunătăţit defel iar medicii de pe Secţia Medicală II, unde este internat susţin că de ieri până azi botoşăneanul nu s-a mişcat deloc,  nu comunică şi a intrat în comă. În ceea ce priveşte şansele de supravieţuire medicii sunt rezervaţi.
„Starea de sănătate este gravă, se află în stare de comă gradul I. După sechelele de Accident Vascular Cerebral, cu escare profunde pe suprafeţe întinse ale corpului prezintă şi un sindrom de deshidratare severă. Este şi cu diabet zaharat, o insuficienţă renală, prin deshidratare. Pronosticul este rezervat, conform declaraţiei medicului de pe secţie”, a spus Ioan Asaftei, director de îngrijiri al Spitalului Judeţean Mavromati.
Singura vizită pe care a primit-o bărbatul de ieri, de când a fost internat după zile în şir de chin şi suferinţă a fost din partea unei rude a soţiei sale, o mătuşă în vârstă de 85 de ani.
[[banner]]
CITEŞTE:
Fost profesor, trei zile de coșmar lângă cadavrul soției – FOTO&VIDEO