Soția lui Mircea Radu, primele declarații după accident: Dragii mei, vă mulțumesc pentru gândurile bune / Recuperarea mea merge înainte

Botoșăneanca Raluca Radu, soția celebrului om de televiziune Mircea Radu, a fost rănită după ce a fost lovită de o maşină pe trecerea de pietoni.

 

S-a întâmplat la Piatra Neamț, acolo unde familia Radu s-a stabilit de o vreme.

 

Raluca Radu traversa regulamentar strada, împreună cu o rudă de 66 de ani, moment în care cei doi au fost acroșați de un taximetrist.

 

Soția lui Mircea Radu și bărbatul care o însoțea au fost răniți și au fost transportați la un spital pentru investigații medicale. Etilotestul a indicat că șoferul nu consumase alcool. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Din fericire, Raluca nu a fost rănită grav și se poate întoarce la serviciu, la pacienții săi, potrivit cancan.ro.

 

Soția lui Mircea Radu a postat, recent, pe o rețea de socializare, un mesaj pentru toți care i-au fost alături în aceste zile dificile, de după accident.

 

“Dragii mei, vă mulțumesc pentru gândurile bune, sutele de mesaje și telefoane cu urări de sănătate și încurajare, care mi-au fost un adevărat sprijin după accidentul suferit. Recuperarea mea merge înainte. Chiar și în aceste circumstanțe delicate, de mâine voi fi din nou alături de pacienții mei”, a transmis partenera de viață a lui Mircea Radu pe pagina de Facebook.

 

Mircea Radu este căsătorit cu Raluca (fostă Olaru) din anul 2013 și au împreună doi copii. Raluca Radu este din Botoșani și este medic oncolog.

 

 

(Foto: Antena3)