Soţia bătăuşă care şi-a băgat soţul în spital a ajuns la Psihiatrie

 

Botoşăneanca în vârstă de 30 de ani din localitatea Vlădeni Deal, comuna Frumuşica, care i-a aplicat soţului ei o bătaie care l-a băgat pe acesta în spital a ajuns la rându-i în atenţia medicilor. Spre deosebire de partenerul de viaţă care se află internat pe secţia ORL a Spitalului Judeţean Mavromati, ea a fost transportată la Psihiatrie.

Femeia ar fi fost prinsă de soţ că „ar fi călcat strâmb” în căsnicie şi aflată sub influenţa băuturilor alcoolice l-ar fi luat pe acesta la bătaie, lovindu-l în cap cu un par şi muşcându-l puternic de ureche. La două zile distanţă şi ea a fost adusă la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) de la Mavromati după ce ar fi băut diluant. Dată fiind starea în care se afla, cadrele medicale au decis transferarea ei la Secţia de Psihiatrie unde a rămas internată.
Cei doi soţi au împreună patru copii cu vârste de 4 şi 12 ani şi care în prezent s-ar afla în grija bunicii din partea tatălui care este şi proprietara casei unde locuieşte familia Pintilii. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) susţin că nu vor interveni în acest caz decât atunci când asistentul social din cadrul Primăriei Frumuşica va solicita sprijin în acest sens. Deocamdată autorităţile locale ar avea situaţia sub control însă se aşteaptă externarea celor doi soţi pentru a se şti planurile viitoare la acestora în privinţa căsniciei dar şi soarta copiilor minori.
CITEŞTE:
 Bărbat înşelat bătut măr de nevastă: Mi-a dat cu parul în cap, m-a muşcat de ureche