Medicii de la UPU, revoltă în biroul directorului pentru sporuri mai mari

 

Mai mulţi medici din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul Judeţean „Mavromati” au mers în această dimineaţă în audienţă la managerul unităţii spitaliceşti pentru a-şi cere o serie de drepturi financiare.
În frunte cu şeful secţiei UPU, Petre Rădăuceanu, cadrele medicale s-au prezentat astăzi în biroul managerului Gheorghe Damian pentru a încerca să obţină o mărire a sporului de urgenţă pe care medicii îl primesc pentru că lucrează în acest sector, respectiv, de la 75% cât primesc în prezent aceştia doresc o mărire de 100% a sporului. „La momentul acesta, medicii sunt nemulţumiţi că primesc un spor de 75% la UPU. Am înţeles că în ţară dânşii au informaţia că unele spitale cu UPU acordă 100%, nu-i nici o problemă. O să revedem legislaţia şi dacă este legal îl vor primi, fără probleme. Ei sunt finanţaţi de la bugetul de stat, cu banii nu avem deficit acolo primim sumele care le solicităm”,a declarat Gheorghe Damian, managerul Spitalului Judeţean.
Medicii de la urgenţe s-au adresat conducerii, deoarece au nevoie de documente şi acordul managerului unităţii spitaliceşti pentru a face mai departe demersurile necesare în vederea măririi drepturilor financiare. „Împreună cu o parte din colegii mei de la Unitatea de Primire a Urgenţelor, am fost în audienţă la dl. manager. Colegii mei l-au rugat pe dl. manager să fie de acord cu mărirea sporurilor la urgenţă, de la 75% la 100%, deoarece noua formulare a legii permite”,a declarat Petre Rădăuceanu, şeful secţiei UPU.
 Nu în ultimul rând, salariaţii spitalului au mai spus că, numărul de prezentări în urgenţă a crescut, la fel şi numărul de gărzi efectuate, din cauza lipsei de personal  şi sunt nevoiţi să muncească peste normă, acesta fiind motivul pentru care au apelat la conducerea spitalului pentru a-i sprijini să îşi primească drepturile salariale, la fel cum se întâmplă în alte oraşe ale ţării. Ar urma să beneficieze de spor mărit în caz de reuşită în jur de 100 de angajaţi din UPU.
CITEŞTE:
 Încurcături cu sporuri de radiaţii la Spitalul Judeţean