Şoseaua de la Vorona a devenit drum de pămînt - GALERIE FOTO

 

Celebrul drum de la Vorona distrus de camioane nici măcar asfalt cu gropi nu mai are. După ce li s-au crăpat casele din cauza trepidaţiilor generate de maşinile care traversau comuna, oamenii din localitate au acum parte de veritabili nori de praf. SC Transporturi Auto SA, firma care inclusiv în urma unui proces în instanţă a cîştigat lucrarea, a decapat stratul de asfalt şi în loc a început să pună pietriş astfel încît, mai ales cînd este soare, curţile se umplu de praf.

Autorităţile susţin că ceea ce se îmtîmplă acum la drumul de la Vorona este o fază intermediară a lucrărilor. Pentru acestea s-au alocat deocamdată doar un milion de lei, însă sînt promisiuni că suma va fi suplimentată. Astfel, la prima şedinţă a Consiliului Judeţean ar urmă să se repartizeze din fondul de rulment peste două milioane de lei. „Vrem să asigurăm continuarea lucrărilor astfel încît să nu stagnăm pînă vin banii de la Ministerul Dezvoltării”, a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ.

Potrivit acestuia, ministerul condus de Elena Udrea are o problemă în ceea ce priveşte defalcarea banilor pe trimestre şi de aceea se întîrzie alocarea sumei şi pentru Botoşani.