Slujbă misionară: Ajutor pentru familia unui preot din Botoșani, după ce casa parohială a fost DISTRUSĂ de ape

După retragerea apelor, casa plină de mâl a fost în pericol să se prăbuşească, iar familia preotului a fost obligată să-şi caute găzduire în altă parte.

 

Un grup de 70 de persoane de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani s-a deplasat duminică, 21 iulie 2019, cu 12 maşini în Parohia „Cuvioasa Parascheva” - Ceir, comuna Todireni, Protopopiatul Botoşani, judeţul Botoşani.

 

După săvârşirea Paraclisului Maicii Domnului şi a slujbei Parastasului pentru cei adormiţi, Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” a prezentat un concert de cântări patriotice şi cântece care au ca subiect satul românesc.

 

„În cuvântul de învăţătură am subliniat faptul că oamenii trebuie să se îngrijească în mod echilibrat de trup şi de suflet, păzind poruncile lui Dumnezeu, şi să trăiască în pace şi comuniune. Chiar dacă viaţa la sat înseamnă muncă de dimineaţă până seara, totuşi omul, chiar şi în timpul activităţilor, se poate ruga şi dialoga cu Dumnezeu, în aşa fel încât să nu se înstrăineze de Duhul Sfânt”, a relatat pentru Ziarul Lumina preotul Petru Fercal, misionar protopopesc.

 

La final, toţi cei prezenţi s-au bucurat de o agapă creştină, pregătită de enoriaşii Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul”.

 

În data de 4 iunie 2019, în urma unei furtuni cu rupere de nori, în casa parohială, ridicată din furci, fără temelie şi veche de peste 80 de ani, puhoiul de apă a forţat uşa, toate încăperile fiind cuprinse de apă, distrugând bunurile în proporţie de 90%.

 

„Această situaţie nu se poate rezolva altfel, decât zidind o casă nouă. Împlinirea acestui obiectiv este foarte greu de atins, având în vedere situaţia financiară a enoriaşilor. Pentru a veni în ajutor, împreună cu părintele paroh Ciprian Onu, am stabilit ca în ziua de 21 iulie 2019 să săvârşim o slujbă misionară. De asemenea, creştinii de la Botoşani au oferit părintelui paroh Ciprian Onu suma de 2.500 de lei şi bunuri casnice, ca ajutor pentru familie”, a mai spus preotul misionar Petru Fercal.

 

Părintele paroh a mulţumit din suflet pentru acest moment duhovnicesc, pentru ajutorul acordat şi pentru purtarea de grijă cu care a fost înconjurat, mărturisind că toate acestea i-au oferit un impuls pentru a trece mai uşor peste încercări.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store