SITUAȚIA din școlile din județ: Zeci de elevi cu gripă și câteva sute cu viroze respiratorii

Începând cu săptămâna trecută, în fiecare școală din județ s-a realizat zilnic triaj epidemiologic.

 

Numărul deceselor din cauza gripei și al infecțiilor respiratorii a alarmat întreaga țară. La nivelul unităților de învățământ din Botoșani s-au făcut zilnic controale. Mulți elevi lipsesc din cauza gripei sau a răcelilor.


În cadrul unei conferințe de presă, Ciprian Manolache, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Botoșani, a făcut publică situația la această oră.


”Astăzi dimineață noi am făcut până la ora 9 o centralizare a cazurilor din tot județul și avem deocamdată 33 de cazuri de gripă, simptomatologie de gripă și viroze, răceli, alte cauze, 725 de elevi la nivelul județului. Ei lipsesc fie că sunt răciți, fie tușesc, fie din alte motive, ”


Ciprian Manolache, purtător de cuvânt ISJ.


Numărul elevilor care au plecat acasă din cauza gripei a crescut față de săptămâna trecută. Pe 23 ianuarie, situația arăta că 169 de elevi erau absenți, cu simptome de gripă, 26  dintre ei și  cu răceală 143.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL:

download from google play download from apple store