(P) Magia sărbătorilor de iarnă a coborât peste Clinica Medicală Sfântul Nicolae exact de ziua patronului spiritual. Reprezentanții singurului spital de boli paliative din Botoșani au ținut să marcheze cum se cuvine momentul.
Așa că în dimineața zile de vineri, atât pacienții de aici, cât și vizitatorii au fost întâmpinați cu dulciuri, citrice, sucuri și șampanie. Nu a lipsit un tort cu icoana Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Toate acestea s-au desfășurat într-un decor specific primei luni de iarnă, de la brazi împodobiți până la lumânări și ornamente.
Sărbătoarea de Sfântul Nicolae a fost completată cu o masă festivă destinată pacienților.
Deschisă în luna august a anului trecut, clinica din Șoseaua Iașului 85, care cuprinde un ambulatoriu de specialitate și 50 de paturi pentru spitalizare continuă avea ieri atinsă capacitatea maximă și deja erau înscrise patru persoane pe lista de așteptare.
Reușitele corpului medical de aici, dar și prețurile considerabil sub cele practicate de unități similare din marile orașe, au determinat unele familii din Iași, Suceava, Bacău și chiar din București să își aducă aici bolnavii.
10 medici
16 asistenți
16 infirmieri
5 îngrijitori
Două bucătărese
Unitatea dispune și de serviciile unui kinetoterapeut, având o sală special amenajată.
Dincolo de serviciile medicale de top, de cele trei mese zilnice și de suplimentele alimentare, pacienții se pot relaxa într-o curte cu verdeață și foișoare și pe un teren de sport.
Pentru spitalizare continuă, îngrijiri paliative, dar și pentru asistență medicală de specialitate, puteți apela 0331.594.051 și 0752.220.402.