Singura echipă de rugby de la ţară: CUM se menţin în formă băieţii voinici de la Botoşani - FOTOGALERIE

În comuna Hlipiceni, judeţul Botoşani, a fost înfiinţată singura echipă de rugby de la ţară. Rugbiştii de la Hlipiceni joacă în liga naţională U 16 şi sunt antrenaţi de un absolvent de teologie.

 

Singura echipă de rugby de comună din ţară

 

O parte a jucătorilor sunt veritabili coloşi, curtaţi de multe echipe de rugby din ţară, în special pentru calităţile lor fizice.

 

În comuna Hlipiceni, judeţul Botoşani, primăria a înfiinţat singura echipă de rugby de la ţară. Rugbiştii de la Hlipiceni joacă în liga naţională U16 şi sunt antrenaţi de un absolvent de teologie. O parte a jucătorilor sunt curtaţi de multe echipe din ţară. Din Hlipiceni este originar şi renumitul jucător de rugby Romeo Gontineac, în prezent antrenor în Franţa. Pasiunea pentru rugby a adolescenţilor de la ţară l-a determinat acum doi ani pe un tânăr absolvent de teologie, George Gontineac, să înfiinţeze o mică echipă. Iniţial a vrut să-i înveţe cum să joacă şi mai apoi să vadă de ce sunt în stare.

„Totul s-a născut datorită micii mele experienţe cu rugby-ul avută în liceu. Am practicat acest sport la Botoşani, Bârlad şi Gura Humorului. Dar în cele din urmă am ales altă cale. Am mers pe drumul teologiei. Acum doi ani însă, cum stătea în satul natal, i-am văzut pe băieţi cum încearcă să joace. M-a impresionat că erau voinici şi foarte puternici. Aşa că am luat o minge de rugby şi i-am dus pe imaş să le arăt cum se joacă, aşa cum scrie la carte. S-au îndrăgostit pe loc de acest sport. Totul a început de la un singur balon , primit de la Romeo Gontineac, plus forţa, pasiunea şi determinarea băieţilor“, povesteşte George Gontineac.

Prima dată George a făcut un lot de 20 de băieţi. În acelaşi an, 2016, i-a şi pus la încercare după o serie de antrenamente. Mai precis, i-a pus să joace un amical cu una dintre echipele titratate U16 din Moldova, cea de la Gura Humorului.

„Când i-am văzut mi-am dat seama că sunt o forţă a naturii şi că este păcat să nu facem ceva în acest sens“, a precizat Marian Luchian, primarul din Hlipiceni pentru  Adevărul

 

Echipă în onoarea Sfântului Gheorghe

 

După un an de antrenamente grele şi meciuri amicale, s-a născut la Hlipiceni ACS Sfântul Gheorghe, singura echipă de rugby sub 16 ani a unei comune din România.

„Este singura echipă de rugby de la ţară din România şi a fost înfiinţată tocmai la iniţiativa acestui tânăr care antrenează echipa în acest moment. Primăria susţine cu o sumă oarecum mică această sumă“, spune Marian Luchian.

Echipa a fost înscrisă anul trecut în Liga Naţională Under 16, iar echipamentele jucătorilor, plus mingile au fost trimise de Romeo Gontineac din Franţa. Inclusiv stadionul local a fost modificat pentru acest sport, în locul porţilor de fotbal fiind amplasate but-uri pentru rugby. Echipa a fost numită după Sfântul Gheorghe fiindcă în această zi de sărbătoare băieţi din sat s-au adunat şi au hotărât să facă o echipă de rugby.

 

Claudiu Todircă şi Alex Tucaliuc, doi „grămădari“ dintre cei mai puternici, au, la numai 16 ani, o înălţime de 1.90 metri şi aproximativ 100 de kilograme. În ultimul meci, avut cu Galaţiul, săptămâna trecută, Tucaliuc a reuşit să spulbere apărarea adversă şi să culce balonul în terenul de ţintă. Este pasionat de rugby şi deja a făcut pasul următor, va fi transferat din vară, de echipa din Gura Humorului. 

„A venit George la şcoală. Eu eram pasionat de acest sport şi mi-a spus că se face echipă de rugby aici. Mi-a zis să vin. De bucurie, nici nu am mai mâncat în ziua aceea. Am jucat în toate meciurile şi îmi place să plachez. Am fost selectat la Gura Humorului şi vreau să devin mare în rugby“, spune Tucaliuc.

Claudiu Todircă are aceeaşi înălţime ca Alex Tucaliuc. Culmea, sunt şi colegi de bancă.

„Este parte din viaţa mea. Cum scap de la şcoală, de la treabă, sunt pe teren, cu balonul în mână. Mă simt puternic după fiecare meci. Nu las pe nimeni să treacă. Ori eu, ori el“, spune Claudiu.

Oamenii din comună încurajează echipa la fiecare meci. Sunt mândri, mai ales de forţa fizică a băieţilor din sat iar fiecare placaj reuşit aruncă mica tribună în aer.

„Băieţii noştrii sunt cei mai puternici. Borşul de la ţară pe care-l mănâncă şi munca îi face puternici şi la minte, şi la trup“, spune Ştefan Panţiru, un mare fan al echipei locale de rugby.  

download from google play download from apple store