Sindicatul Impact: Dl. Rădăşanu a sfidat comisia prezentă la arbitraj

 

Arbitraj fără rezultat la Direcţia Copilului. Cele două părţi implicate în stingerea conflictului de muncă creat precum şi cei trei arbitri desemnaţi nu au ajuns la o concluzie clară. Conform unui comunicat de presă emis de conducerea Sindicatulzui Impact, procedura va fi reluată peste 15 zile.
"În urma intrunirii Comisiei de arbitraj, precum si a reprezentantilor din partea administratiei si a Sindicatului „IMPACT” Botosani cu privire la CCM la nivel de DGASPC, nu s-a trecut la discutarea, argumentarea punctelor ramase in divergenta, intrucat administratia, prin vocea d-nului director Liviu Nicolae Radasanu a contestat componenta Comisiei de arbitraj, in speta pe d-na Gabriela Mihai, motivand ca aceasta a fost prezenta si intr-o alta etapa a negocierii CCM, anume la procedura de conciliere. Cu toate ca, desemnarea arbitrului a facut-o MMFPS , atat in cazul concilierii, cat si al arbitrajului, iar reprezentantii institutiei au luat act cu privire de aceasta desemnare de acum o saptamana, neavand nimic de obiectat pana la data intrunirii, consideram ca incercarea de azi, de a schimba membrii comisiei nu este decat o modalitate de tergiversare a incheierii CCM, precum si o modalitate de presiune, prin care se incearca influentarea deciziei finale a comisiei. Ne exprimam public si fara menajamente dezamagirea ca, un director de institutie incearca din rasputeri sa lupte cu proprii angajati, in defavoarea lor, apeland la tertipuri avocatesti, precum si la o sfidare a  persoanelor prezente la aceasta intalnire, prin refuzul de a mai participa, dupa pauza, fara a anunta acest lucru. In urma exceptiei invocate de acesta, la inceputul sedintei, precum si a deciziei comisiei de arbitraj de a respinge cererea si de a  trece la discutarea problemelor care fac obiectul intalnirii de azi, ne-am aflat in situatia de a fi singurii interesati de stingerea acestui conflict de interese, lucru dovedit prin participarea noastra pana la incheierea sedintei. Motivat de faptul ca reprezentantii administratiei nu au mai participat la intrunirea cu Comisia de arbitraj, aceasta a hotarat suspendarea sedintei de lucru si reluarea ei peste 15 zile, dupa primirea raspunsurilor privind componenta Comisiei de arbitraj de la MMFPS. Ceea ce  s-a intamplat astazi demonstreaza care sunt bunele intentii ale unora si ca incrancenarea de a lupta in defavoarea salariatilor,  nu poate fi decat un defect si nicidecum o calitate.", se arată în comunicatul remis de Sindicatul Impact