Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă Optim (ADDO) vă invită să participaţi la cea de-a V-a ediţie a Simpozionului “Biodiversitate şi Dezvoltare Durabilă”.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 17 septembrie 2011 începând cu ora 9, la sediul Grupului Şcolar “Dimitrie Negreanu” Botoşani, din strada Dimitrie Ralet, nr. 9.
Activitatea este dedicată cadrelor didactice, specialiştilor în domeniul protecţiei mediului, studenţilor, elevilor şi tuturor iubitorilor naturii.
“Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Botoşani. În acest an, manifestările sunt organizate pentru a marca 2011 – Anul Internaţional al Pădurilor” şi 2011-2020 – Deceniul Biodiversităţii”, a declarat Constantin Corduneanu, preşedinte ADDO.