Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, sărbătorit prin Liturghie arhierească

Biserica Ortodoxă Română l-a prăznuit vineri, 9 septembrie 2022, pe Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, ale cărui sfinte moaște se află la Mănăstirea Sihăstria Vorona din judeţul Botoşani.

 

În ziua pomenirii sale, Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sihăstria Voronei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

 

Preasfințitul Veniamin a adresat un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la viaţa Sfântului Onufrie de la Vorona şi la textul Evangheliei citite în cadrul Sfintei Liturghii.

 

„Scopul vieţii noastre pe pământ este acela de a dobândi Duhul Sfânt şi de a ne înnoi viaţa. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că îi avem pe sfinţii cuvioşi sihaştri şi nevoitori. Ei au păşit pe aceste meleaguri şi le-au sfinţit cu rugăciunile lor. Noi, venind aici, simţim ajutorul lor şi o bucurie plină de har”,

s-a exprimat Episcopul Basarabiei de Sud.

 

Protosinghelul Ghedeon Huţănaşu, stareţul Mănăstirii Sihăstria Voronei, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan pentru că l-a binecuvântat pe Preasfințitul Veniamin să slujească în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Onufrie de la Vorona, scrie ziarullumina.ro.