Ba mergea la partidul lui Becali, ba rămânea la partidul OTV
Deşi în ianuarie lăsa să se înţeleagă faptul că ar putea prelua preşedinţia PNG-CD, până la urmă avocata a trecut la PNL.
În urmă cu aproximativ o săptămână, senatorul PP-DD de Suceava
Steliana Miron anunța că ar putea rămâne singurul reprezentant al partidului înființat de Dan Diaconescu în Senat.
„Am o datorie faţă de alegătorii mei şi nu văd de ce aş pleca, nu mă regăsesc la nici unul dintre celelalte partide”, declara pe 28 ianuarie
Steliana Miron, pentru
monitorulsv.ro.
Până la urmă s-a făcut liberală
Însă, senatorul a plecat din partidul lui Dan Diaconescu și a trecut la Partidul Național Liberal.
Vasilica Steliana Miron a devenit senator PP-DD în Colegiul numărul 1 Vatra Dornei-Cîmpulung-Gura Humorului, după faza de redistribuire a mandatelor la nivel naţional. Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a anunţat săptămâna trecută că
Steliana Miron a semnat adeziunea la PNL şi va activa în Organizaţia Judeţeană Suceava, unde va fi vicepreşedinte, arată
svnews.ro.
În urma alegerilor parlamentare din 2012, PP-DD a obținut un număr de 21 de senatori, însă partidul înființat de Dan Diaconescu riscă să piardă absolut toți senatorii, inclusiv Corneliu Popescu de la Botoşani, care ar pleca spre formațiuni din USL.
Potrivit regulamentului Senatului, un grup parlamentar poate fi constituit și poate funcționa numai dacă are cel puțin șapte senatori, care au fost aleși pe listele aceluiași partid, aceleiași organizații sau alianță politică, iar PP-DD este pe cale să rămână fără acest număr minim.
CITEŞTE ŞI:
Misterul senatoarei sub umbrelă cu Ţurcanu - FOTOGALERIE
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Sexy-senatoarea vrăjită de Ţurcanu şi Băişanu o coteşte spre Becali