Sesiune specială a examenului de bacalaureat – CÂND au loc probele

Ministrul Educației, Ligia Deca, a semnat ordinul care aprobă calendarul sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat 2023.

 

La această sesiune se pot înscrie absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale sau care susțin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii în aceeași perioadă cu examenul național de Bacalaureat - 2023, sesiunea iunie-iulie.

 

Candidații se pot înscrie în zilele de 11 și 12 mai 2023.

 

Probele se vor desfășura în perioada 15 -25 mai 2023, potrivit mesajului publicat de Ministerului Educației.

 

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 26 mai 2023, iar cele finale pe 29 mai 2023.

 

Ordinul a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial.

 

Iată calendarul probelor scrise:

 

15 mai 2023 – Limba și literatura maternă      

16 mai 2023 – Proba obligatorie a profilului  

 

17 mai 2023 – Proba la alegere a profilului și specializării 

18 mai 2023 – Limba și literatura română

 

 

Ulterior, în perioada 19 – 25 mai vor avea loc probele de evaluare a competențelor