Service-uri auto „călcate” de controale de două zile – AFLĂ de la cine

 

Inspectorii muncii de la Botoşani au luat la puricat firmele care se ocupă cu întreţinerea şi repararea autovehiculelor respectiv service-uri auto, vulcanizări sau spălătorii, scopul acestor verificări fiind acela de a se verifica dacă sunt respectate prevederile de sănătate şi securitate în muncă dar şi cu privire la domeniul control relaţii de muncă.

Acţiunile de control au fost demarate ca urmare a unor directive de la nivel central şi se vor desfăşura la Botoşani pe parcursul a două zile. Ca atare, toţi lucrătorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoşani se vor axa pe verificarea unităţilor de tip service auto. „Controalele au ca scop urmărirea respectării legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă, munca la negru, a securităţii şi sănătăţii în muncă”, a declarat Stelian Meţler, inspector şef ITM Botoşani.  Practic, potrivit şefului ITM, activităţile din domeniul reparării şi întreţinerii autovehiculelor au un mare impact asupra securităţii şi sănătăţii salariaţilor, prin faptul că riscurile pot genera accidente şi pot afecta atât lucrătorii implicaţi în mod direct în această activitate cât şi pe cei care utilizează un mijloc de transport întreţinut necorespunzător.
CITEŞTE:
 Autorităţi „îngenuncheate” de un patron cu job-uri fictive peste hotare