Senatorul Şoptică a cerut dragoste de ziua ţării: Să ne iubim unii pe alţii VIDEO

Dacă social-democraţii au evitat să ia cuvântul la ceremonialul din Centrul Vechi, liberalii nu au scăpat ocazia de a se adresa unei mulţimi de circa 1.000 de oameni.

 

Au făcut-o prin vocea preşedintelui PNL Botoşani, care a catalogat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 drept „momentul culminant al istoriei poporului român”.


„Decizia şi chibzuinţa matură a naţiunii de a-şi defini soarta viitoare pentru tot restul zilelor ce va să vină constituie cel mai însemnat act din istoria milenară, dramatică şi eroică a poporului român. Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a votat în unanimitate istorică declaraţia de unire cu ţara, act cu valoare simbolică care ne însufleţeşte şi astăzi să fim mândri de noi, mândri de România, mândri că suntem români”,


Costel Şoptică, senator.


Parlamentarul a arătat că, la ceas aniversar, toată suflarea românească, indiferent de locul de pe pământ, de funcţie şi de ocupaţie, trebuie să se gândească la ceea ce s-a spus în urmă cu 99 de ani: „Unirea face puterea”.


„Este momentul să ne iubim unii pe alţii şi să iubim şi mai mult, din tot sufletul, România”,


Costel Şoptică, senator.


În timpul discursului acestuia capii PSD-ului au preferat în mare parte să discute între ei şi să nu dea mare atenţie alocuţiunii şefului liberalilor.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store