Urmează ca astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
La data de 15 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 24 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări, a reieșit faptul că, la data de 14 septembrie 2024, acesta ar fi pătruns fără drept în interiorul unei societăți comerciale, de unde ar fi sustras suma de 400 de lei.
În acest context, la data de 19 octombrie 2024, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința acestuia, prilej cu care au fost identificate și ridicate mai multe mijloace materiale de probă care fac obiectul și altor dosare penale instrumentate de polițiști.
Ulterior activității de percheziție , tânărul a fost condus la sediul poliției pentru audieri, apoi, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.