Senatul a adoptat, miercuri, majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25% pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ.
Este vorba de indemnizațiile miniștrilor, parlamentarilor, primarilor, președinților de consilii județene și locale precum și funcționarii publici care îi deservesc pe aceștia.
Cu 91 de voturi pentru (PSD, PNL și UDMR) și 22 împotrivă (USR) senatorii au dat undă verde majorărilor chiar în ziua în care Curtea Constituțională, la sesizarea USR, a declarat neconstituționale două proiecte de legi care aveau același scop și anume creșterea salariilor demnitarilor, potrivit hotnews.ro
Judecătorii CCR au decis miercuri dimineața ca majorările salariale din sistemul public care urmau să se aplice demnitarilor, președinților de Consilii Județene, primari, parlamentari sunt neconstituționale. USR a depus în luna iunie două sesizări în aceste sens la Curtea Constituţională.
La câteva ore diferență de decizia CCR, senatorii au votat în ședință de plen un proiect de lege pentru aprobarea Ordonanței 115/2022. Astfel, senatorii din Coaliția PSD-PNL-UDMR au modificat ordonanța în care erau exceptați demnitarii și aleșii locali, introducând un amendament prin care majorează indmenizațiile acestora.
Mai exact, la propunerea senatorilor UDMR, Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon, prin legea de aprobare a OUG 115/2022 indemnizațiile lunare pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite vor crește de la 1 noiembrie 2022. Concret, cuantumul brut al indemnizațiilor va fi stabilit prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe țară pentru anul 2021.
De asemenea, prin amendamentul UDMR, votat de majoritatea PSD-PNL-UDMR din Comisia de muncă, vor crește cu 25% și salariile și sporurile personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislativ și Administrației Prezidențiale.
Senatul este primă cameră sesizată, lege de aprobarea a OUG 115/2022 urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților care este forul decizional în acest caz.