Proiectul a fost adoptat de Senat și trimis în dezbatere la Camera Deputaților pentru decizia finală.
Copiii vor avea acces gratuit la terenul de sport din curtea şcolii, în afara orelor de curs, potrivit unui proiect legislativ iniţiat de parlamentari USR, PNL, PSD, UDMR şi minorităţi, adoptat miercuri de Senat. Proiectul a fost trimis Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Proiectul pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69 din 9 mai 2000 reglementează problema accesului la o resursă pentru sport neutilizată în afara orarului şcolar şi care are avantajul de a se afla în proximitatea zonelor rezidenţiale, se arată în raportul de admitere întocmit de comisia de specialitate şi adoptat de Senat, conform Agerpres.
Potrivit Edupedu, proiectul de lege a fost inițiat de USR încă din primăvara anului 2021. El a fost adoptat de Camera Deputaților pe 21 decembrie 2021 și trimis la Președintele României pentru promulgare pe 27 decembrie, însă la începutul anului 2022 proiectul de lege a fost atacat la Curtea Constituțională (CCR) de către Guvern.
În aprilie 2022, CCR publica motivarea pentru care a declarat legea ca fiind neconstituțională: “are un caracter neclar şi imprecis în privinţa modalităţii în care se realizează acest drept de a folosi”, după cum se arăta în documentul de la Curtea Constituțională.
Un amendament admis prevede că în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi toate unităţile de învăţământ vor introduce în regulamentele actuale de funcţionare prevederi legate de acces şi de modul de utilizare al curţilor şi terenurilor de sport aflate în folosinţa acestora, precum şi orarul de acces, după orele de program, în zilele libere şi în timpul vacanţelor şcolare şi le vor afişa la exterior într-un loc vizibil, precum şi pe pagina de internet, acolo unde este cazul.
Un alt amendament specifică faptul că este permis accesul gratuit la curţile şi terenurile de sport exterioare ale unităţilor de învăţământ care fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor tuturor copiilor, aşa cum sunt definiţi în Legea 272/2004, precum şi tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.
O altă propunere admisă menţionează că bazele şi instalaţiile sportive proprii pot fi puse la dispoziţie, gratuit sau cu plată, comunităţilor locale, persoanele fizice sau juridice interesate, cu obligaţia desfăşurării normale a programelor şi activităţilor de învăţământ şi ale cluburilor şcolare, precum şi a regulamentelor de acces şi utilizare a acestora.