Senator PSD despre bugetul pe 2016: ”Alocă județului nostru una dintre cele mai mari sume defalcate” - GALERIE FOTO

Senatorul PSD Doina Federovici a declarat că parlamentarii social-democrați din Botoșani au votat bugetul pe 2016 propus de Guvern, cu modificările aduse în cursul dezbaterilor parlamentare.

 

Principalele motive care au determinat susținerea proiectului legii bugetului propus de executivul Cioloș este includerea sumelor necesare pentru creșterea pensiilor și salariilor, dar și alocarea unor sume mai mari pentru drumurile din județ și pentru bugetele primăriilor botoșănene, dar și păstrarea liniei generale a fostei guvernări PSD.
Ca social-democrat am votat noul buget pentru că include sumele privind creșterea salariilor aprobate în timpul Guvernării PSD, dar și majorarea pensiilor cu 5% pe care am susținut-o în Parlament. Ca senator de Botoșani am votat acest buget pentru că alocă județului nostru una dintre cele mai mari sume defalcate din TVA pentru reabilitarea drumurilor județene și comunale. Vom dispune de 10 milioane de lei, la acest capitol, ceea ce înseamnă locul doi pe țară”, a declarat Doina Federovici.
Totodată, reprezentanta PSD în Senatul României a mai spus că, în 2016, județul Botoșani va mai primi încă 64 milioane de lei de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetelor locale. Județul Botoșani ocupă locul șase pe țară în privința sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.
Senatorul PSD și-a exprimat însă regretul că noul buget nu a cuprins și amendamentul propus de parlamentarii PSD și UNPR pentru finanțarea reabilitării drumului Botoșani – Târgu Frumos.
Este păcat că parlamentarii PDL-PNL din Botoșani au respins propunerea noastră de a acționa uniți în Parlament pentru susținerea acestui proiect. Nu doar că ne-au refuzat propunerea, dar PDL-PNL chiar a votat împotriva amendamentului nostru în comisiile parlamentare. Dacă am fi fost uniți, astăzi am fi avut peste 200 de milioane lei disponibili pentru drumul Botoșani – Târgu Frumos”, a precizat Federovici.
Județul Botoșani va mai primi de la Guvern 275,7 milioane lei pentru cheltuielile privind finanțarea unităților din învățământul preuniversitar, salarii și indemnizații pentru personalul din educație, inclusiv drepturile asistenților persoanelor cu handicap (32,4 milioane lei) și pentru alte cheltuieli prevăzute de legea educației naționale.
În privința cheltuielilor privind asistența socială, județul Botoșani va primi 55,7 milioane lei din care 15,2 milioane lei pentru sustinerea sistemului de protecție a copilului, 12,6 milioane lei pentru sustinerea centrelor de asistență socială a persoanelor cu handicap, 10,4 milioane lei pentru produsele lactate și de panificație, 9,9 milioane lei pentru invatamantul special si centrele judetene de resurse si asistenta educationala, 9,2 milioane lei pentru salariile din acest sector și 10,7 milioane pentru învățământul special și centrele județene de resurse și asistență socială.