Senator aproape de atac de cord: Pentru drum care ucide lumea de ce să plătim?

 

Senatorul Viorel Grigoraş a luat de asemenea atitudine cu privire la situaţia drumurilor naţionale de pe raza judeţului Botoşani cu menţiunea că a fost primul parlamentar USL care a făcut o interpelare adresă primului ministru Victor Ponta la finele lunii martie.

"Afront la adresa botoşănenilor"

Grigoraş a declarat că deja a primit un răspuns care este încă neoficial şi prin care este informat de faptul că s-au început plombările pe drumul Botoşani – Suceava însă nu este specificată nici o clarificare cu privire la o eventuală finanţare pentru modernizarea acestuia. Motiv pentru care se gândeşte să facă o nouă interpelare. Până atunci însă, senatorul s-a arătat nemulţumit de faptul că, urmare a vizitei şefului CNADR la Botoşani, rezultatul se vede la ieşirea din Baisa unde a fost amenajat un panou pe care vor fi montate camere video pentru identificarea şoferilor care nu au rovignetă. „Pentru un drum care ucide lumea, fă-mi drumul şi pe urmă îşi plătim rovigneta, plătim dacă este nevoie şi mai scump, dar fă-ne un drum care să merite, că noi am plătit rovigneta, am plătit taxele, am plătit impozitele. Şi tu vii acum cu camere. Eu consider montarea acestor camere ca pe un afront adus botoşănenilor şi o bătaie de joc”, a spus Viorel Grigoraş.

"Ei, ce a păţit-o el cu mine..."

Liberalul a mai spus că va face o nouă solicitare adresă primului ministru mai ales că ar fi înţeles că ar urma să fie montate camere video şi la ieşirile din Zăiceşti sau Cătămărăşti. De asemenea, Viorel Grigoraş a declarat că a avut o întâlnire cu ministrul Dan Şova alături de mai mulţi senatori din ţară prin care l-ar fi atacat dur cu privire la situaţia de la Botoşani. „Lunea cealaltă am avut întâlnire cu dl. Şova, ei ce a păţit-o cu mine că a trebuit până la urmă să recunoască în faţa a 50 de senatori liberali că într-adevăr judeţul Botoşani are drumurile naţionale cele mai proaste din ţară. Şi acesta este un semnal bun. Şi tot sub presiunea mea a mai afirmat următoarea treabă şi pe mine nu neapărat mă bucură asta, că sunt discuţii ca CNADR să treacă la dl. Fenechiu”, a mai spus senatorul liberal care a mai completat că nici această variantă nu îi aduce prea multe speranţe întrucât nu are încredere că Relu Fenechiu va acorda atenţia cuvenită drumurilor naţionale de la Botoşani.
CITEŞTE:
 Banderole albe în Parlament şi mitinguri cu fotografii ale morţilor la Botoşani