Senatoarea PSD, familia și copiii : Îi funcționează ovarele și uterul & a sărit în patul lui…

''Din punctul meu de vedere, a fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci şi a avea copii... Nu eşti un om complet fără să creşti un copil şi consider că, din greşeală, domnul Klaus Iohannis a spus ce gândea atunci când a afirmat că, neinvestind în educaţia copiilor, a investit în imobiliare. Într-un fel, pune mai mult preţ pe investiţia în imobiliare decât în educaţia copiilor”.

 

Este declarația care a făcut înconjurul țării și care a stârnit un scandal politic la nivel național. I-a adus Gabrielei Firea, purtătorul de cuvânt al PSD și o reclamație la Consiliul Național de Combatere al Discriminării (CNCD) dar și o serie de reacții negative la adresa soției primarului Pandele.
Declarațiile ei au fost criticate și la sediul PNL de liberala Cătălina Lupașcu care i l-a oferit drept exemplu pe Ovidiu Portariuc, divorțat de soția sa. Un alt val de critici vine tot din partea partidelor de dreapta și anume de la fostul președinte al Organizației Municipale a Partidului Forța Civică și care a revenit în PDL, în urma fuziunii dintre cele două formațiuni.
”Gabrielei Firea îi funcționează și ovarele și uterul. Ne-a spus-o chiar ea, într-o conferință de presă. Evident, creierul nu. După ce Înalta Curte a decis irevocabil că e șantajistă, Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele etc. s-a gândit să lanseze cel mai grosolan și mai mizerabil atac de campanie la conferința de presă de la sediul PSD. Vomitiva Firea, în atacul său la Iohannis, îl invocă pe Ponta, care e un bun familist. Analizându-i discursul găsim numai abjecție: Nici n-a așteptat să se răcească răposatul Firea în groapă, că PSD-ista a și sărit în patul lui Pandele, căsătorindu-se cu acesta după nouă luni de văduvie. Ponta e atât de familist încât și-a părăsit prima soție și copilul ca să se recăsătorească cu altă femeie. Ăsta da familist după standardele țaței Firea”, se arată în postarea lui Daniel Botezatu pe o pagină de socializare.
A primit și un răspuns profesorul, doctor în istorie, Daniel Botezatu, de la unul dintre prietenii virtuali: ”Nu mai spunem de tătuca Iliescu, care a avut trei mandate și nici un copil”.
CITEȘTE CE A SPUS CĂTĂLINA LUPAȘCU DESPRE DECLARAȚIILE LUI FIREA:
 Cătălina a trecut la femeile PSD-iştilor, de la cea a lui Portariuc la senatoarea cu mulţi bărbaţi
VEZI CE A RĂSPUNS OVIDIU PORTARIUC:
 Portariuc și atacurile la familie : Discutăm și despre mine cât vreți și de toate aspectele vieții