Senatoarea discurs cu botoşănean născut la Marea Unire – VIDEO

 

De departe cel mai emoţionant moment din cadrul manifestaţiilor organizate în acest an în centrul istoric al municipiului a fost acela în care a fost invitată să ia cuvântul senatorul Doina Federovici. Ea nu a păşit în faţă singură ci însoţită de unul dintre botoşănenii care au scris istorie la Botoşani.
Constantin Ciolan s-a născut la data de 1 decembrie 1918 şi a fost participant activ în cadrul celui de-al doilea Război Mondial la numai 21 de ani.
„Sunt onorată să-l am alături pe botoşăneanul care s-a născut la 1 Decembrie 1918. L-am adus aici în faţa dv. să-l cunoaşteţi cu toţii. A fost înrolat în armata română la 21 de ani şi a participat la cel de-al doilea Război Mondial. Astăzi este veteran de război”, a spus senatorul Doina Federovici la manifestaţiile din centrul istoric.
S-a adresat celor adunaţi în Piaţa 1 Decembrie şi Constantin Ciolan care avea vocea gâtuită de emoţie. „Sunt foarte fericit că am apucat să trăiesc în perioada democrată şi sunt foarte mulţumit că astăzi sunt aici”, a spus vizibil emoţionat botoşăneanul Constantin Ciolan.
CITEŞTE:
 Portariuc alocuțiune în centrul istoric cu întoarcere în timp – VIDEO
[[banner]]
[[galerie-foto]]