Suntem un popor mai educat față de vremea bunicilor noștri? Diplomele mai multe ne asigură un viitor mai bun în lipsa unor valori pe care, spun specialiștii, le-am cam pierdut pe drum?

Un reportaj al televiziunii naționale ne-a adus înainte lumea pe care astăzi o considerăm a fi fără școală, adică needucată, așa cum o descriu pe întrecute cei de astăzi. Raluca Rogojină, producător și realizator TVR, aduce la ”Adevăruri despre trecut: Învățătorul – despre primele școli de la sate” chipurile țăranilor din Vlăsineștii Botoșanilor. O lume care în urmă cu 50-70 de ani se derula, ca și astăzi de altfel, în jurul celor mai importanți oameni ai comunității: preotul și învățătorul.

Gheorghe Boicu, din comuna Vlăsineşti, judeţul Botoşani, îşi aminteşte cum era viaţa la mijlocul secolului trecut.

”Mama şi tata nu erau salariaţi, de la pământ ne-a crescut pe toţi. Învăţam, dar cât învăţam? Luam trăistuţa şi văcuţele şi mergeam la grădină şi acolo învăţam. Pe atunci copiii nu creşteau ca acum. Atunci, cum creşteau oleacă avea fiecare treaba lui, ajuta la familie”,

Gheorghe Boicu, din Vlăsinești

Maria Şologon şi Floarea Dumitru-Honciuc, tot din Vlăsineşti, îşi amintesc cum, la sfârşitul anilor 40, au fost trimise la cursuri de alfabetizare. Cât să ştie a se iscăli, spune tanti Floarea. Pentru că în rest educaţia fetelor de atunci se traducea în alţi termeni, pe care şi azi îi enumeră cu oarece mândrie: ştiu a prăşi, ştiu a ţese, a toarce, a munci.

”Noi nu am crescut în bine, că am fost 10 copii la părinţi”,

Floarea Dumitru-Honciuc, din Vlăsinești

Nici dascălii de atunci nu o duceau mai bine, dar au fost, cu toate acestea, oamenii care au pus bazele educaţiei din România.

”Sunt al doilea copil dintr-o familie cu cinci copii. Multă muncă la câmp şi pe lângă casă. Tata îmi făcuse şi unelte: sapa mea, grebla mea, într-un timp şi coasă. Mergeam la coasă şi tata şi-a dat seama că învăţ bine. Îmi spunea: învaţă noaptea, că ziua avem treabă”,

Gheorghe Burac,  învățător pensionar, 50 de ani învăţământ

A învățat a citi devreme, astfel că tatăl l-a trimis mai repede la școală. Așa se face că, la 17 ani, era învăţător absolvent al Şcolii Pedagogice de la Şendriceni.

”Eram un copil, m-au trimis învăţător la Mitoc. Ceilalţi învăţători nu aveau studii. M-au făcut profesor. Aveam elevi de 14, de 15 ani”,

Gheorghe Burac,  învățător pensionar

În anii de atunci, cadrele didactice erau foarte puţine. Aşa se face că oameni cu 7 clase erau chemaţi să predea.

Valentina Burac a adunat 39 de ani la catedră. A învăţat la Ripiceni, a stat la internat. Paturile, saltelele, plapuma, pernele toate le aduceau de acasă.  Apoi a făcut liceul la Iaşi, după care s-a încadrat în învăţământ. A predat geografie, istorie, rusă, fizică... Valentina Burac s-a calificat mai târziu, a făcut alte studii, a obţinut grade.

Din acele sate, cu cadre necalificate multă vreme la catedră, au crescut generaţii care au dat României profesori, ingineri, medici.

Cum arătau şcolile?

Dezastru, spune Gheorghe Boicu. Elevii învăţau în case închiriate. Se identificau prin sate case în care se puteau amenaja clase. Se duceau bănci acolo, stăteau îngrămădiți, dar așa încăpeau câte 30 de copii. Prin casele oamenilor...

Reforma din 1948 prevedea ca în fiecare localitate în case se aflau cel puţin 3 copii să se construiască un spaţiu pentru şcoală. Unde nu se putea face şcoală se închiriau case. Speranțele tuturor se legau de oamenii care educau.

Învăţătorii şi preoţii erau priviţi ca nişte sfinţi. Oameni aveau chiar o sfială față de aceste personaje ale satului. De asta, poate, şi copiii de atunci visau să devină învăţători sau preoţi.

A învăța sau drumul de la obiect la subiect

La ce este bună învăţătura, se spune că a încercat Constantin Noica să le explice unor copii: Aveţi o opţiune simplă: deveniţi subiecte sau rămâneţi obiecte, le-a spus filosoful. ”Ori îţi iei, prin educaţie, viaţa pe cont propriu, fără să te mulţumeşti să fii în rolul pe care ţi-l atribuie ceilalţi, ci îţi dai tu singur rolul vieţii tale, ori devii obiectul manipulării celorlalţi”, le-a explicat Noica celor mici.

Cât de diferită este situaţia faţă de jumătatea secolului trecut? Suntem un popor mai educat? Trăim astăzi, paradoxal, o carenţă a educaţiei pe care o regăsim în cifrele îngrijorătoare ale celor care au renunţat la şcoală, iar pe de altă parte avem o inflaţie a diplomelor de orice fel, urcând chiar până la cele de doctorat.

Educație versus studii

Privind către societatea anului 2019: avem mai mare nevoie de oameni cu studii sau de oameni educaţi? Un om cu studii este obligatoriu şi un om educat? Un om educat înseamnă neapărat un om cu studii?

Întrebări la care căutăm răspunsuri.

Educaţia, atrag atenția sociologii, nu înseamnă carieră, diplome, titluri. Avem astăzi nevoie de o educaţie prin exemplu, prin imitare. Numai că, spun specialiștii, copilul care altădată îşi imita învăţătorul are astăzi în faţă o altă realitate: cea a emisiunilor care aşază pe piedestal vedete controversate, care indică un alt set de criterii care validează recunoaşterea publică. La toate acestea se adaugă o superficializare a sistemului de învățământ.

Remus Octavian Câmpean: ”A studia fără un scop superior, transcendent nevoilor materiale, este sterp”

Poet și prozator născut la Botoşani, dar trăitor în Cluj, Remus Octavian Câmpean are 45 de ani şi, dincolo de diplome, a adunat mai ales poveşti de viaţă. Eroi au fost de multe ori propriii părinţi şi bunici, de la care păstrează şi duce mai departe valori în care crede şi astăzi. De profesie matematician, cu o diplomă de doctor în matematică, Remus Octavian Câmpean a predat 12 ani la Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj. Astăzi activează în cadrul unei firme private care produce și livrează analiză de date, iar între timp scrie cărţi, poezie şi proză.

”Educația te face să înțelegi că, pentru a fi util oamenilor, trebuie să te instruiești, adică să studiezi. A studia fără un scop superior, transcendent nevoilor materiale, este sterp. De aici avalanșa de forme fără fond în care ne scăldăm azi. Slăbirea fundamentului educației, adică cei 7 ani sănătoși de acasă, a condus la neînțelegerea rostului studiului. Astfel că s-au amestecat rosturile, puțini mai înțelegând care la ce folosește și care pe care determină”,

Remus Octavian Câmpean, scriitor

Corneliu Iațu: ”Lipsește baza serioasă de orientare din şcoala generală”

Un alt botoșănean ne oferă o altă perspectivă asupra educației. Prof. univ. dr. Corneliu Iaţu s-a născut în Miorcanii Botoşanilor. Astăzi este prorector al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, dar şi preşedintele Societăţii Române de Geografie.

Și, mai ales, cu îndelungă experiență în sistemul universitar românesc. Acolo unde, aşadar, se formează viitorii deţinători de diplome. Le ştie şi le recunoaşte valoarea, dar păstrează şi decenţa nuanţelor care în societatea românească sunt atât de importante.

”Este clar că nu hârtiile contează. Când spun hârtii mă gândesc la diplome. Din păcate, unii aleargă după aceste hârtii, dar asta nu rezolvă marea problemă a societății. Așa s-a îmbuibat clasa politică cu hârtii (nu pot să le spun diplome). Cred că am ajuns un popor mai informat. Poate şi educat, dar obținerea informației ţine de oportunism (interes). Nu ştiu dacă este de blamat această situație. Este clar o adaptare”,

Prof.univ.dr. Corneliu Iaţu, prorector Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Revenind la tema propusă, profesorul universitar este tranşant: un om cu studii nu este în mod obligatoriu un om educat.

”Ideal așa ar trebui să fie. Dar... Cred că lipsește baza serioasă de orientare din şcoala generală. Adică este nevoie de un sistem bine structurat pe mai multe paliere în care să se știe clar ce competenţe, ce cantitate de informație știe fiecare şi modalitatea de a raționa la nivelul palierului respectiv. Astfel nu am mai sări un palier dacă nu s-a achiziționat o cantitate minimală de cunoaștere”,

Prof.univ.dr. Corneliu Iaţu

Însă, punctează prof. univ. dr. Corneliu Iaţu, chiar dacă educația nu produce neapărat oameni educați, chiar dacă întotdeauna au fost şi rebuturi, şi vârfuri, importantă este media. Cea care, în fapt, va forma baza societăţii de mâine.

Din păcate, schimbările intempestive pe care ministerul le-a făcut şi le face în mediul preuniversitar au dăunat şi au transformat nu doar profesorii, ci şi elevii, în adevărați cobai.

Gellu Dorian: ”Ei nu recunosc educaţia de bază ca valoare morală şi educaţională”

Născut la 13 octombrie l953, în Botoşani, Gellu Dorian este poet, prozator, dramaturg. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Iniţiator, în 1991, al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” şi coordonator al colecţiei „Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, Editura Cartea Românească. Gellu Dorian este redactor-şef al revistei de cultură „Hyperion”.

Gellu Dorian a așezat tema acestui material în primul rând într-un context cultural, pornind de la educația prin modele.

”Cel puţin, de la Jean Jaques Rousseau încoace, lucrurile au părut a fi clarificate, în această privinţă. Însă, dacă ne ducem mult mai în spate, vom vedea că Tirezias şi Tezeu, cel puţin, apropiaţi de poezie, s-au autoeducat şi au devenit în timp modelele oamenilor simpli cu har şi dăruire în ceea ce au făcut, încât chestiunea s-ar modifica în favoarea anilor de acasă, care pot fi doar cei şapte, şi următorii şapte, şi iarăşi următorii şapte, pînă la senectute, dacă e să fie luminoasă, poate fi numită şi înţelepciune”,

Gellu Dorian, scriitor

Urcând până în zilele noastre, opinia scriitorului botoșănean aduce în prim-plan impostura acoperită de diplome, acolo unde sistemul face loc personajelor controversate, de multe ori ”ajutate” de corupția care creează ”monștri”.

”Acum, în 2019, când educaţia stă în pionezele unor decizii, în spatele cărora stă sintagma politically correct, putem spune că aproape nimic nu mai contează. Impostura a ocupat tot ce a fost de ocupat, de la cel mai înalt nivel la cel mai jos, şi mă refer  la acele posturi cheie, unde studiile trebuie să asigure competenţă şi educaţia trebuie să fie de calitate. Ori obţinerea, la casieriile universităţilor, unor diplome de studii superioare, care acordă licenţa, titrează pentru un domeniu, a devenit o regulă. Priviţi doar pe plan local şi o să vedeţi în posturi importante impostori autentici, analfabeţi funcţional în fond, care au dus în derizoriu totul, iar derizoriul pentru ei înseamnă calitate, înseamnă competenţă”,

Gellu Dorian

Care este efectul accederii în posturi importante a acestor personaje? Absența oricăror criterii morale și educaționale, lipsa celor șapte ani de acasă și compromiterea, în final, a oricărei noțiuni de valoare, ierarhie.

”Educaţia pe care ar trebui să o aibă aceşti impostori vine din arogarea unor studii fără fond, ci doar de formă. Ei nu recunosc educaţia de bază ca valoare morală şi educaţională, ci consideră că cei şapte ani de acasă, aglomeraţi şi ei cu tot felul de reguli improvizate, este de ajuns, este valabilă şi se mută, astfel, în formarea ulterioară, prin studii la fel de improvizate, făcute pe fugă, pe furate. Nu este o regulă ca un om cu studii să fie şi educat, ci, dimpotrivă, s-a dovedit în multe cazuri, că astfel de oameni au un comportament social execrabil, în comparaţie cu comportamentul normal al unor oameni fără studii, dar cu un fond de educaţie socială de admirat. Cam asta e, dar tot la Jean Jaques Rousseau trebuie să ne întoarcem şi la simplele reguli de conduită socială, uşor de accesat, uşor de urmat. Sau măcar la Decalogul lui Moise, pe care să-l repeţi zilnic ca pe Tatăl nostru şi să-l aplici în cele zece reguli ale lui”,

Gellu Dorian, scriitor

Semințe de roșii

Remus Octavian Câmpean, poet și prozator, a meditat pe marginea temei propuse și, în final, a găsit un răspuns care cuprinde cuvintele magice: ”A fi una fără alta și-ar pierde-n parte fiecare rostul. Ce crește una, cealaltă coace”.

În loc de concluzie, vă oferim mai jos eseul pe care scriitorul-matematician născut la Botoșani ni l-a transmis:

Am învățat de la mama că laptele nu trebuie cerut cu țipete, ci cu zâmbete. Așa că mi-am educat jucăriile să se culce cuminți seara. Cu siguranță ne vom întâlni a doua zi.

Tata mă învăța cum să-mi curăț pantofii de joacă, după ce mă vor fi fugărit prin țărâna de afară.

Așa că mi i-am educat să ocolească noroaiele inutile și prietenii zvăpăiați.

Am învățat de la bunica, la sfârșit de iarnă, cum se seamănă roșiile de vară într-un pic de pământ. Apoi, mi-am educat degetele să aibă răbdare să le culeagă doar când sunt coapte, nu mai curând.

Bunicul mă învăța cum să schimb coada la greblă când se rupe în câmp. Mi-am educat ochiul să vadă ciocane în bolovani și cuie-n crenguțe subțiri de la margini de drum.

Apoi, bunicul s-a dus undeva mai adânc, iar bunica se ruga ca eu să fi învățat ceva până atunci.

Așa că mi-am educat întrebările să se pună pe lângă răspunsurile simple.

De la o vreme, am studiat de capul meu și iar am studiat până am învățat cum să o fac. Astfel, mi-am educat așteptările să nu caute capete de drumuri, ci de oameni.

Într-o bună zi, cineva m-a întrebat de e mai bine să fii învățat sau, mai degrabă, bine educat.

Am studiat îndelung tot ce era prin lăuntrul meu fără să știu ce răspuns e de dat.

Mi-am întrebat profesorii. M-au certat pentru că pierd vremea și nu studiez, ca să fiu mai emancipat. Am întrebat psihologul și m-a îndemnat să nu cad în astfel de capcane pentru că răspunsul va veni de la sine. Nu are rost să stau preocupat.

Derutat, mi-am amintit, salvatoare, învățătura bunicii pe când mă deprindea cum să ud semințele de roșii. „Prea multă apă le îneacă. Învață cât ajutor să le dai. De la prea puțină căldură nu cresc. Trebuie să simți cât e firesc.”

Așa am aflat răspunsul. „A fi una fără alta și-ar pierde-n parte fiecare rostul. Ce crește una, cealaltă coace. Iar rodul trebuie să fie dat.”

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: