Premieră politică în sănătate: Edilul de la PSD numește manager de spital un consilier de la PNL cu care s-a bătut în campanie

După mai bine de o săptămână, interval în care unitatea medicală a avut conducere provizorie în urma demisiei medicului ce îndeplinea această prerogativă, s-a luat o decizie în privința următorului director.

 

Spital rămas fără manager prin demisie

 

La Spitalul Municipal Dorohoi a demisionat din funcție în data de 28 mai 2020 medicul Bogdan Anton. De atunci a rămas la conducere în perioada de preaviz.

 

Primarul Dorin Alexandrescu a întreprins demersurile de numire a unui înlocuitor și a ajuns la o listă cu opt medici care îndeplineau condițiile pentru a prelua funcția de conducere.

 

A discutat cu fiecare în parte și într-un final a luat o decizie.

 

„Toți cei care îndeplineau condițiile legale de a ocupa această funcție, toți medicii. M-am consultat cu toți potențialii și am luat o decizie, înseamnă că am avut o motivație corectă. Stă în atribuțiunile mele legale să numesc un manager pentru o perioadă de trei luni de zile, am făcut acest lucru în condițiile în care cred că am luat decizia corectă în ceea ce privește această funcție și bineînțeles pentru Spitalul Municipal Dorohoi”,

Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi

 

 

”Trebuie să numesc un manager din rândul medicilor și din Spitalul Dorohoi”

 

Medicul Valerian Andrieș este în cele din urmă opțiunea finală a primarului municipiului Dorohoi, având în vedere faptul că în trecut a mai condus unitatea medicală și se bucură de avantajul experienței.

 

Primarul a explicat faptul că, decizia sa, poate interpretabilă în accepțiunea unora, a fost luată cu precădere pentru bunul mers al activității medicale de la Spitalul Municipal Dorohoi, mai ales în aceste vremuri tulburi, cauzate de pandemia cu SARS-COV-2.

 

„Eu în situația asta deosebită trebuie să numesc un manager din rândul medicilor și din Spitalul Dorohoi care trebuie să cunoască și cu experiență în domeniul conducerii pentru că este vorba despre un interimat de trei luni de zile și sunt și aceste probleme care apasă pe toate instituțiile sanitare din România, în această perioadă, mă refer la COVID. Eu sunt convins că am luat deciziile corecte, nu am nicio rezervă în ceea ce spun. Am luat decizia corectă prin analiza pe care am făcut-o în urma discuțiilor cu medicii care îndeplineau condiția de a fi manager în Spitalul Municipal Dorohoi”,

Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.

 

Primar PSD, manager PNL

 

Ceilalți șapte medici care au fost posibili candidați pentru această funcție provin din structura de personal a unității medicale dorohoiene.

 

Valerian Andrieș, numele asupra căruia s-ar fi decis primarul de Dorohoi, este și consilier județean PNL, însă odată cu această numire va trebui să demisioneze din plenul județean.

 

Edilul șef al celui de-al doilea municipiu al județului este astfel gata de un lucru mai rar întâlnit în administrația botoșăneană: un primar PSD să numească un manager de la PNL.

 

Bogdan Anton a demisionat la câteva zile după ce senatorul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, i-a cerut să se reragă din funcție.

 

Dorin Alexandrescu și Valerian Andrieș au fost în 2012 contracandidați la Primăria Dorohoi, pe listele PSD, respectiv PDL, social-democratul obținând o victorie detașată.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

 

 

download from google play download from apple store