Şeful Poliţiei despre Cuciureanu : Nu avem date certe că a părăsit ţara

 

Controversatul om de afaceri Constantin Cuciureanu se poate afla în continuare undeva prin ţară. Poliţiştii botoşăneni nu au eliminat posibilitatea ca acesta să se ascundă chiar în România.
Aceasta pentru că nu au confirmarea deplină a faptului că omul din spatele „Moldopan” ar fi trecut graniţele. „Activitatea respectivă este coordonată de șeful Serviciului Investigații Criminale, există o metodologie și sunt anumite informații pe care eu acum nu pot să le fac publice. Normal, pe procedură, avem în atenție cazul respectiv, ca de altfel orice caz. Deocamdată nu aveam date cu certitudine că a părăsit teritorul naţional şi nici nu vreau să fac comentarii”, a afirmat comisarul şef Viorel Şerbănoiu, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Sigur nu e la Suharău, Corni sau Ungureni
Cuciureanu este căutat din 19 octombrie, după ce Secţia Penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut condamnarea la şase ani de închisoare stabilită de Curtea de Apel Suceava. El a fost judecat într-un dosar în care era acuzat că în urmă cu 11 ani a decontat ilegal de la stat cupoane agricole, prejudiciind statul cu peste 400.000 de lei. „Eu vreau să vă asigur că nu-i nici la Suharău, nici la Ungureni şi nici la Corni”, a spus prefectul Cristian Roman în cadrul unei întâlniri cu inspectorul şef IPJ şi cu primarii localităţilor menţionate pe linia reorganizării Poliţiei Rurale din judeţ. (S.B.)
Constantin Cuciureanu a devenit fugar și se ascunde de autorități