Educatorii şi învăţătorii „desfiinţaţi” de ministrul Funeriu

 

În urma unui ordin dat de ministrul educaţiei Daniel Funeriu, o parte dintre cadrele didactice care activează momentan în sistem vor trece printr-un proces de transformare a titulaturii actuale din domeniul în care profesează. Este vorba despre educatori, învăţători sau maiştri care, în urma unor selecţii urmează a deveni profesori, noua încadrare aducându-le şi o serie de măriri la drepturile salariale.
Practic, noua metodologie oferă unor categorii de cadre didactice posibilitatea de a-şi echivala competenţele profesionale în urma experienţei dobândite la catedră chiar şi în cazurile în care studiile absolvite nu permit acest lucru. Şi asta în urma ordinului 5484/2011 al ministrului educaţiei referitor la aprobarea metodologiei privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite de cadrele didactice care sunt deja în sistem pe funcţii de educatoare, învăţătoare, institutoare sau maiştri, antrenori. Aceste categorii vor fi asimilate ca profesori pentru învăţământ preşcolar şi învăţământ primar, de instruire practică sau profesori antrenori. „Inspectoratul Şcolar a stabilit un prim termen de 15 decembrie pentru evaluarea dosarelor, fiecare cadru didactic care doreşte să parcurgă această formă de echivalare a competenţelor profesionale trebuie să depună un dosar la şcoală, acesta să ne fie ulterior trimis spre verificare. Pe de o parte înseamnă o recunoaştere a competenţelor pe care aceşti oameni le au deja sau le-au dobândit şi le-au dezvoltat în şcoală, pe de altă parte este vorba şi de o mărire de salariu şi de recunoaştere a muncii derulată la catedră”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general. Numărul estimativ al dosarelor care urmează a fi depuse până la termenul iniţial este de 300 însă potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar, toate cadrele didactice care se vor încadra criteriilor necesare pentru echivalarea competenţelor profesionale îşi vor putea depune dosarele. (G.E.)