Şeful Direcţiei Anticorupţie Botoşani pus sub control judiciar de DNA în dosarul prim-procuroarei

În acelaşi dosar în care sunt efectuate cercetări faţă de inculpata Raluca Stăncescu, prin Ordonanţele din data de 21 iulie 2017, procurorii DNA Suceava au dispus extinderea acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul Bogdan Buliga.

 

Este nimeni altul decât şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.


Măsura a fost luată pe o durată de 60 de zile, începând cu 25 iulie şi până pe 22 septembrie, inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art. 273 alin. 1 Cod penal.


Motivul luării acestei măsuri este că, la data de 21 iulie 2017, fiind audiat în calitate de martor, Daniel Bogdan Buliga, cu intenţie, potrivit procurorilor DNA, a făcut afirmaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei în privinţa cărora a fost întrebat, în contradicţie vădită cu aspectele care rezultă din probatoriul cauzei, omiţând totodată să declare toate aspectele despre care avea cunoştinţă.


Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.


Procurorii DNA precizează că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

 

download from google play download from apple store