Şeful CJ mai pune vreo şase directori în secţiile de la Mavromati

 

Conducerea Consiliului Judeţean a regândit platforma de funcţionare a celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ în vederea eficientizării activităţii din domeniul sanitar şi a demarat procedurile de numire a unor directori care să preia conducerea secţiilor care se află ân subordinea Spitalului Judeţean Mavromati.

Astfel, secţiile de la Psihiatrie, Obstetrică şi Ginecologie şi Pediatrie vor fi coordonate atât de un director pe partea medicală cât şi de unul pe partea administrativă. Decizia a fost anunţată în cadrul unei conferinţe de presă organizată vineri, după şedinţa de CJ la care au participat Florin Ţurcanu şi vicepreşedintele Gheorghe Sorescu. „Vom regândi funcţionarea Spitalului Judeţean “Mavromati", el acum este un colos medical şi atunci gândim în fiecare din unitaţile spitaliceşti care fac parte din spital numirea unor coordonatori medicali şi a unor coordonatori administrativi. Facem acest lucru pentru eficientizarea activităţii", a spus Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Astfel, la Secţia de Obstretică şi Ginecologie director medical ar urma să fie Gina Puflea iar pe administrativ Constantin Popovici. La Psihiatrie de partea medicală s-ar ocupa Radu Nevinglovschi iar de cea administrativă Mihai Iurcu. În cazul secţiei de Pediatrie, director medical va fi numit Iuliana Kadar iar director pe probleme administrative Mihai Ciornei.