Şeful CJ, contraatac la ANRSC : Au venit dânşii şi ne-au dat peste mână

 

“E total nepotrivit ce au făcut d-lor prin această declaraţie, nu prin altceva, pentru că, exact într-un moment în care noi înregistram succese mai mari decât înainte pe linia încheierii contractelor, au venit dânşii şi ne-au dat peste mână”, aceasta este poziţia preşedintelui Consiliului Judeţean faţă de anunţul făcut de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) privind nelegalitatea contractelor de furnizare a apei încheiate de SC Nova Apaserv SA cu abonaţii casnici.
Mihai Ţâbuleac a recunoscut că acestea trebuiau perfectate cu asociaţiile şi nu direct cu locatarii, însă a explicat că acest lucru a fost imposibil din două motive: asociaţiile au refuzat, cazul celor din municipiul Botoşani, iar în alte oraşe din judeţ ele nu există. “Crede cineva că nouă nu ne-ar fi convenit ca, în loc de zeci de mii de contracte să încheiem câteva sute? Este deci absolut nepotrivit şi regretabil că s-a intervenit cu această susţinere. În loc să fim ajutaţi, mai tare am fost încurcaţi”, a mai spus şeful CJ. Acesta a contraatacat: “Cei de la ANRSC, înainte de a face asemenea  declaraţii ar trebui să-şi îndeplinească obligaţia legală de a emite normele metodologice privind modul de individualizare a consumurilor în condominii. Este o obligaţie pe care legea o pune în dreptul lor şi pe care ei, până în prezent, nu au îndeplinit-o “. (S.B.)

CITEŞTE POZIŢIA ANRSC

 Mii de contracte încheiate degeaba la apă – VEZI concluziile controlului ANRSC