Şefii pensionarilor PSD: Ex-subprefect, foşti directori la societăţi falimentare, lider sindical – unul deja vrea să vândă o clădire Primăriei Botoşani

 

19 vârstnici din Botoşani coordonează de sâmbătă activitatea organizaţiei de pensionari a PSD Botoşani. Într-o şedinţă care a avut loc la Teatrul Mihai Eminescu şi la care au participat 264 de delegaţi s-a desemnat noua echipă de conducere a structurii de profil social-democrate. Aşa cum se întâmplă la mai toate alegerile de la PSD Botoşani, şi de această dată totul s-a decis prin simpla ridicare a mâinilor fiindcă nu a fost decât „locul şi candidatul”, majoritatea timpului fiind dedicat criticilor şi acuzelor la adresa PDL şi PNL.
pensionari PSD Botosani

Ploaie de directori şi... preşedinţi

Nou preşedinte al pensionarilor este Florentin Pietraru, fost consilier local şi fost director la falimentara SC Termica SA, de la care a precizat că a plecat când nu ar fi avut nici o datorie, pentru ca după vreo patru ani să intre oficial în lichidare. Mâna dreaptă a acestuia este fostul consilier judeţean şi municipal Ioan Brânzei, care la rândul său a condus SC Drumuri şi Poduri SA, societate la care unic acţionar era Consiliul Judeţean Botoşani şi care, plină de datorii fiind, a fost vândută, iar acum nu mai există pe piaţa lucrărilor la drumuri. Dintre noii lideri nu lipsesc foşti preşedinţi de asociaţii de proprietari – Mircea Muraru şi Ilie Rotaru – cel de-al doilea nefiind altul decât tatăl lui Răzvan Rotaru, comisarul şef de la Garda de Mediu. Printre şefii vârstnicilor se numără şi fostul inspector şcolar general Ana Bărculeţ, prezentată drept „d-na inspector”, deşi a ocupat funcţia mai puţin de un an şi fostul subprefect Paul Popa.

Cum se înfiripă o idee de afacere cu statul

În timpul şedinţei acestuia i s-a înfiripat deja o idee de afacere. Astfel, unul dintre pensionarii care a luat cuvântul i-a cerut primarului Ovidiu Portariuc, prezent la prezidiu, să construiască un cămin pentru bătrâni în care să existe tot felul de facilităţi, inclusiv coafor. Imediat după terminarea întrunirii Paul Popa, nimeni altul decât tatăl directorului Direcţiei Judeţene de Statistică, Valentin Popa, l-a abordat pe deputatul Andrei Dolineaschi, preşedintele PSD Botoşani, oferindu-se să vândă Primăriei Botoşani o clădire (foto jos) pe care o deţine undeva lângă Lidl şi care la un moment dat adăpostea Blocul Naţional Sindical. El a insistat că, dacă se amenajează un cămin al pensionarilor, atunci trebuie neapărat să fie în oraş. 

"Dacă are bani Portariuc, poţi să-l dai”

„Ştii ce înseamnă pentru un bătrân să vadă maşinile pe stradă? Înseamnă că îl ţii în priză. Nu l-ai dus într-o pădure să îi cânte cucuvelele. El se simte în priză numai când vede mişcarea. E o treabă, nu? Noi ne-am obşinuit să îi ducem la marginea comunelor, la marginea satelor, la margine. Ei şi aşa se simt izolaţi. Dar dacă el o viaţă întreagă a lucrat…?” a afirmat Paul Popa.
Liderul social-democraţilor botoşăneni l-a „pasat” la primar.
„Şi asta e adevărat. Vezi dacă are bani Portariuc, poţi să-l dai”, i-a răspuns Andrei Dolineaschi.
Fostul subprefect şi consilier local a anunţat că, oricum, dacă nu-i cumpără municipalitatea imobilul încearcă el să îl amenajeze cu fonduri europene.
(S.B.)
cladire paul popa

Conducerea Organizaţiei Pensionarilor Social-Democraţi Botoşani


 NUME FUNCŢIE
 Florentin Pietraru
preşedinte
 Ioan Brânzei
prim-vicepreşedinte
 Ioan Sposib
secretar executiv
 Ana Marin
vicepreşedinte
 Sergiu Rădăcină
 vicepreşedinte
 Ioan Zaharia
 vicepreşedinte
 Vasile Majuru
 vicepreşedinte
 Teodor Mustaţă
 vicepreşedinte
 Mircea Muraru
 membru BPJ
 Paul Popa
 membru BPJ
 Crăciun Pintilii
 membru BPJ
 Gheorghe Chirilă
 membru BPJ
 Ilie Rotaru
 membru BPJ
 Ana Bărculeţ
 membru BPJ
 Petru Străchinaru
 membru BPJ
 Ioan Drenea
 membru BPJ
 Mihaiu Ştefură
 membru BPJ
 Constantin Sâsâiac
 membru BPJ
Nicolae Radu membru BPJ

CITEŞTE ŞI:
Preşedinte „made in PSD” şi la pensionari: Unic candidat ales prin ridicare de mâini
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Dolineaschi: Nu aş da nici un pensionar PSD pe o sută de membri PNL