Şefii judeţului, vizită la Darabani în scandalul cu gunoiul - VIDEO

 

Joi, 2 august 2012, în jurul orelor 11:30, prefectul judeţului Adrian Constantinescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, viceprimarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, şi reprezentantul firmei de salubritate Damiena, Daniel Arotăriţei, precum şi câte un reprezentant al Autorităţii Naţionale de Mediu şi al Gărzii de Mediu au sosit la Darabani pentru a aplana protestele declanşate pe chestiunea gropii de gunoi din localitate.

Oficialităţile au ascultat doleanţele protestatarilor, au inspectat groapa de gunoi şi au constatat că pe o anumită latură gardul acesteia lipseşte, iar deşeurile au depăşit perimetrul iniţial al gropii. Localnicii s-au plâns de mirosul pătrunzător şi de poluarea păşunii din zonă cu materiale plastice sau sticlă. Principala cerere formulată de protestatarii dărăbăneni a fost încetarea aducerii gunoiului din altă zonă, pe motiv că această groapă nu face faţă şi nu îndeplineşte condiţiile de depozitare. De asemenea, cetăţenii s-au plâns că maşinile de mare tonaj care intră pe calea de acces spre rampa de gunoi afectează structura de rezistenţă a caselor din apropiere.
Citeşte şi:
Scandal la Darabani cu oameni în stradă pentru gunoiul de la Botoşani
După ce a fost inspectată groapa de gunoi, discuţiile s-au mutat în sediul Primăriei, unde prefectul Adrian Constantinescu a propus ca soluţie de rezolvare a situaţiei aducerea gunoiului de la Botoşani timp de două săptămâni la Darabani şi două săptămâni la Săveni, urmând ca într-o lună oraşul reşedinţă de judeţ să-şi amenajeze o groapă provizorie. Localnicii au refuzat această soluţie de compromis, rămânând ferm pe poziţie şi afirmând că sănătatea copiilor lor este mai importantă decât banii, şi că vor continua protestele dacă se va aduce la Darabani gunoi din alte părţi. Reprezentatul firmei Damiena a  afirmat că dacă nu i se respectă contractul atunci nu va mai colecta gunoiul oraşului. După plecarea delegaţiei botoşănene, cinci reprezentanţi ai protestatarilor împreună cu primarul Corneliu Aroşoaie şi reprezentatul firmei Damiena au intrat la negocieri în biroul primarului.
Citeşte mai mult pe Darabaneni.ro